APIA a autorizat la plată aproape jumătate de milion de fermieri în Campania de plăți în avans 2025

Date:

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, în perioada 16 – 30 octombrie 2025, au fost autorizați la plată 499.157 de fermieri, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferente anului de cerere 2025. Suma totală autorizată se ridică la 303,31 milioane de euro, echivalentul a 1,54 miliarde de lei.

Până la această dată, APIA a efectuat efectiv plăți în valoare de 170,92 milioane de euro (868,38 milioane de lei), pentru un număr de 465.518 beneficiari.

Plățile pentru intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează în lei, la cursul de schimb de 5,0806 lei/euro, în timp ce sumele provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) se achită la cursul de 4,9743 lei/euro.

Potrivit reprezentanților instituției, APIA depune eforturi constante pentru a asigura fermierilor sprijinul financiar necesar desfășurării activităților agricole, în condiții de predictibilitate și transparență.

„Prin eforturile susținute ale echipei APIA, ne asigurăm că fermierii primesc la timp sprijinul financiar de care au nevoie pentru a-și continua activitatea”, transmite instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Trafic în condiții de carosabil umed sau alunecos

Conform prognozei meteorologice, temperaturile vor continua să scadă, iar...

 Dâmbovița: Două persoane reținute pentru evaziune fiscală de peste 300.000 de lei

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă...

 Urban Titu, duel dâmbovițean cu Voința Crevedia:  Obiectiv clar- toate punctele!

Echipa Urban Titu se pregătește de un nou examen important în...