Andrei Ivan convocat pentru dubla cu Polonia şi Chile Poate pleca la o echipă de top din Europa

A.l.
0 0

L-am remarcat de mult pe Andrei Ivan, pe când juca pentru copiii de la Flacăra Moreni (antrenor Mircea Petrescu). Avea 10-11 ani. Pe atunci, echipa de pe malurile Cricovului Dulce, câştiga toate competiţiile la care participa. L-am recomandat antrenorilor de la CSM Târgovişte, Marius Vişan, Tică Gheorghe, Flavius Stoican. L-au ignorat la fel ca şi preşedintele Ion Crăciunescu.
La 14 ani, Andrei „Jdechi”, a plecat la Sporting Piteşti. A fost selecţionat la toate loturile naţionale de juniori. La echipa din Trivale, s-a remarcat captând atenţia oficialilor de la CS U Craiova. Oltenii l-au încorporat la 16 ani. La Ştiinţa i-a avut antrenori pe Ovidiu Stângă, Gabi Balint (cu care a promovat în liga 1), Sorin Cârţu, Emil Săndoi, Mogoşanu şi Naicu, ultima oară pe Gigi Mulţescu. Pentru echipa din Cetatea Băniei, a marcat 20 de goluri (9 în ultima ediţie de campionat). Are peste 80 de partide jucate pentru CS U Craiova.Selecţionerul, Christopf Daum, l-a inclus pe lista jucătorilor pentru meciurile cu Polonia (10 iulie, la Varşovia, pentru preliminariile Campionatului Mondial, Rusia 2018) şi cu Chile (13 iulie, amical, pe Cluj Arena). Pentru echipa naţională a jucat 4 meciuri. Acum, mai bine de un an, a fost curtat de Steaua (FCSB) şi chiar de Espaniol Barcelona. I s-a făcut o reclamă excesivă în acea perioadă. Şefii de la CS U, în frunte cu Felix Grigoe (preşedintele de atunci), l-au ridicat în slăvi, spunând că are o cotă de piaţă de 7 milioane de euro. Pentru ‘Jdechi” a urmat un regres. În ianuarie fost ofertat de belgienii de la FC Brugge, care au propus suma de 3 milioane de euro pentru un transfer. Această frumuşică sumă a fost refuzată de patronul, Mihai Rotaru.
Echipa din Jupiler Liga l-a luat pe dinamovistul Dorin Rotariu, care a evoluat puţin. Este posibil ca fostul jucător de la Moreni să părăsească în vară echipa din capitala Olteniei la o echipă de top din Europa.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TURNEU FINAL AL "SATELIŢILOR" E LA TARGOVIŞTE

In ziua 22.05.2017 a avut loc şedinţa de atribuire a Turneului Final al echipelor satelit din Liga 1 de Baschet Feminin, ediţia 2016-2017. în termenul de depunere al cererilor de organizare au fost primite două solicitări din partea următoarelor echipe: – ACS BC Sirius 2 Târgu Mureş – CS Municipal […]