Amnistia fiscală se aplică și în cazul fermierilor

Date:

Potrivit Ordonanței de Urgență  privind amnistia fiscală, pot beneficia de ştergerea a 50% din datoriile la stat persoanele fizice cu debite sub 5.000 de lei, restante la 31 august, respectiv 25% din cele mai mari de 5.000 de lei, precum şi a accesoriilor, constând în dobânzi şi penalităţi. Pentru a profita de aceste facilități, datornicii trebuie să depună cerere și să-și  plătească datoriile  până pe data de 25 noiembrie 2024.

În ce privește persoanele juridice, acestea vor scăpa de dobânzi şi penalităţi dacă plătesc restanțele. Pentru a nu se poate spune că sunt favorizați datornicii, este prevăzută  în Ordonanță  o bonificație de 3% din impozit, sub formă de credit fiscal pentru compensarea altor obligații de plată anul viitor, pentru contribuabilii persoane juridice care și-au plătit la timp dările către stat, iar îndeplinirea condițiilor se va constata din oficiu.

Deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu îi informează în acest context pe agricultori că pot beneficia la rândul lor de amnistia fiscală. Toți agricultorii persoane fizice, PFA sau II-uri pot beneficia de ștergerea unei părți  din datoriile înregistrate la ANAF și la primării.

Deputatul Marian Țachianu îi îndeamnă pe toți fermierii să profite de această facilitate ca să scape de datorii. Pot scuti sume importante, pe care le pot folosi în apropiata campanie agricolă de toamnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Tânăr de 16 ani, reținut în urma unui conflict violent la Târgoviște

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reținut un...

Coliziune între un autoturism și o căruță pe raza comunei Cobia

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Poliția Dâmbovița, în acțiune pentru siguranța publică: 259 de amenzi aplicate și 8 permise reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

Nouă tentativă de fraudă financiară în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii asupra...