
Începând de luni, 09.11.200, ora 00.00, au intrat în vigoare restricţii mult mai dure în România, o carantină parţială.
Aceste măsuri au venit ca urmare a ultimelor zile în care au fost înregistrate creşteri record al numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.
Autorităţile iau măsuri drastice şi fac un apel către noi toţi să conştientizăm pericolul.
În toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. Aşadar, începând de luni încolo, după ora 23 şi până la 5 dimineaţa vom putea ieşi din case doar dacă mergem la serviciu sau avem o urgenţă medicală.
În ceea ce priveşte masca de protecţie, aceasta devine obligatorie în toată ţara, spaţii deschise şi închise.
Sistemul de învăţământ a trecut la cursuri online, toţi angajaţii vor lucra în sistem de telemuncă dacă tipul activităţii desfăşurate le va permite acest lucru.
Acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.
Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
Magazinele se vor închide la 21.00, iar după această oră vor funcţiona numai farmaciile şi benzinăriile. De asemenea, vor fi permise şi livrările la domiciliu.
Pieţele, târgurile, bâlciurile în spaţii închise nu vor fi permise, însă rămân funcţionale pieţele în aer liber, cu respectarea normelor sanitare.