AFIR finanţează prin PNDR 2020 cooperativele şi grupurile de producători

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale alocă fonduri, prin intermediul mai multor submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare 2014 -2020 (PNDR 2020), pentru formele asociative dintre fermieri şi procesatori, respectiv cooperativele şi grupurile de producători.
Până în prezent, AFIR a încheiat 32 de contracte de finanţare în valoare de 22,7 milioane de euro cu beneficiarii acestor forme asociative. Dintre acestea, 22 contracte de finanţare, în valoare de 19,3 milioane de euro, au fost semnate cu membrii cooperativelor. Valoarea totală a plăţilor efectuate pentru fermierii asociaţi este de 7,5 milioane de euro, până la această dată.
„Am susţinut încă de la început importanţa deosebită pe care o are asocierea în sectorul agricol de la noi din ţară. Deşi fermierii români sunt încă reticenţi faţă de aceste forme de organizare, am constatat că interesul a crescut în perioada recentă, dovadă că fermierii noştri au înţeles faptul că dacă se asociază şi obţinfonduri nerambursabile se dezvoltă mai mult, pot să-şi pună împreună producţia, să o comercializeze şi să aibă o putere sporită de negociere pe piaţa liberă. Prin PNDR 2020, am susţinut concret fermierii care se asociază, aceştia beneficiind de punctaj suplimentar şi de creşterea intensităţii sprijinului financiar cu 20%. Astfel, puteau ajunge şi la 90% finanţare nerambursabilă, dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de Ghidul solicitantului”, a menţionatDirectorul general al AFIR,
Adrian CHESNOIU.
Cele mai multe proiecte depuse de formele asociative au fost contractate la nivelul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest Timişoara, respectiv 8 proiecte în valoare de 7,6 milioane de euro, dar şi la nivelul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Est Iaşi, unde sunt contractate 7 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Alte 6 investiţii colective cu o valoare de peste 3,6 milioane de euro au fost finanţate la nivelul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare.
De asemenea, Agenţia a sprijinit financiar formele asociative şi prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013 (PNDR 2013). Astfel, în perioada respectivă au fost încheiate 66 de contracte de finanţare, în valoare totală de 26,5 milioane de euro.Plăţile efectuate prin PNDR 2013 pentru investiţiile colective ale fermierilor însumează 16,8 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Ziua porţilor deschise" la Direcţia Silvică Dâmboviţa

Astăzi, începând cu ora 11, Direcţia Silvică Dâmboviţa organizează evenimentul „Ziua porţilor deschise”, scopul fiind prezentarea activităţilor specifice de administrare a fondului forestier. Vor fi prezentate flora şi fauna din pădurile din România, dar şi informaţii interesante despre meseria de silvicultor. Vor avea loc discuţii libere, dar şi proiecţii de […]