ADVERSARE TARI PENTRU ECHIPELE NAŢIONALE DE BASCHET ALE ROMÂNIEI

Mihai ROŞOIU

La Belgrad, s-a derulat în prezenţa oficialilor FIBA-Europe şi a reprezentanţilor federaţiilor naţionale de pe Bătrânul Continent ceremonia de tragere la sorţi a grupelor pentru toate Campionatele Europene de juniori din 2019. Conform datelor oferite de forul continental de specialitate, în vara anului viitor vor urca pe scena europeană 256 de echipe naţionale, care vor concura la trei categorii de vârstă, U16, U18 şi U20, în trei divizii valorice. De menţionat că România va organiza din nou un Campionat European, municipiul Oradea urmând să găzduiască FIBA U18 European Championship, Division B, în perioada 26 iulie – 4 august 2019.
Mai jos vă prezentăm grupele competiţiilor juvenile în care vor concura şi naţionalele României:
U20 Feminin (Divizia B – gazda va fi desemnată de FIBA în 17 decembrie)
Grupa A – Islanda, Croaţia, Israel, Kosovo Grupa B – Ucraina, Irlanda, Marea Britanie Grupa C – Danemarca, Turcia, ROMÂNIA Grupa D – Finlanda, Grecia, Bulgaria
U18 Feminin (Divizia B – Skopje, 5-14 iulie 2019)
Grupa A – Slovenia, Danemarca, Finlanda,
Estonia, Norvegia, Kosovo
Grupa B – Elveţia, Turcia, Portugalia, Bulgaria, Islanda
Grupa C – Irlanda, ROMÂNIA, Grecia, Slovacia, Macedonia, Austria Grupa D – Suedia, Olanda, Ucraina, Luxemburg, Albania, Marea Britanie
U16 Feminin (Divizia B – Sofia, 15-24 august 2019)
Grupa A – Slovenia, Serbia, Bosnia,
ROMÂNIA, Islanda, Muntenegru
Grupa B – Irlanda, Belarus, Marea Britanie,
Portugalia, Albania, Austria
Grupa C – Slovacia, Croaţia, Norvegia, Israel,
Elvetia, Kosovo
Grupa D – Luxemburg, Olanda, Bulgaria, Ucraina, Macedonia
U20 Masculin (Divizia B – Matosinhos, 12-21 iulie 2019)
Grupa A – Ungaria, Irlanda, Islanda, Belarus, Rusia
Grupa B – Cehia, Albania, Bulgaria,
ROMÂNIA, Finlanda
Grupa C – Sedia, Kosovo, Olanda, Georgia, Estonia, Armenia
Grupa D – Portugalia, Luxemburg, Belgia, Macedonia, Slovacia
U18 Masculin (Divizia B – Oradea, 26 iulie – 4 august 2019)
Grupa A – Polonia, Estonia, Elveţia, Belgia, ROMÂNIA, Bulgaria Grupa B – Irlanda, Georgia, Danemarca, Ucraina, Slovacia, Macedonia Grupa C – Bosnia, Israel, Luxemburg, Cehia, Norvegia, Islanda
Grupa D – Belarus, Suedia, Kosovo, Ungaria, Austria, Portugalia
U16 Masculin (Divizia B – Podgorica, 8-17 august 2019) Grupa A – Kosovo, Suedia, Norvegia, Bulgaria, Polonia, Ungaria
Grupa B – Irlanda, Olanda, Cipru, Portugalia, Georgia, Cehia
Grupa C – Danemarca, Muntenegru, Elveţia, Islanda, Ucraina, Belarus Grupa D – Slovacia, Finalnda, Austria, ROMÂNIA, Marea Britanie, Belgia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PAUZĂ ÎN DIVIZIA A1 DE VOLEI FEMININ

Agroland Timişoara a reuşit să câştige ultimul meci al anului din Divizia A1 la volei feminin. În ultima partidă a etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin, Agroland Timişoara a învins în deplasare, cu scorul de 3-0, pe Belor Galaţi. Orle (17 puncte) şi Petra (11 puncte) au […]