Adrian Ţuţuianu a avut o întâlnire la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean cu directorii din judeţ

I.B.

directoriZilele trecute, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a avut o discuţie extrem de aplicată cu directorii şi directorii adjuncţi de şcoli din tot judeţ. Au participat, alături de preşedinte, viceprimarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, senatorul Leonardo Badea şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean -Luminiţa Preda şi adj. Ovidiu Băsceanu. Au fost abordate mai multe subiecte de interes, în dreptul cărora s-au purtat discuţii concrete, s-au primit propuneri şi s-a notat ce trebuie făcut: „Am discutat despre finanţarea lucrărilor aflate în diverse stadii de execuţie sau lucrări noi de reabilitare şi modernizare a infrastructurii şcolare prin Programul Operaţional Regional, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin Grupurile de Acţiune Locală şi pe OUG 28/2013, care are, recent deschisă o sesiune care se aplică şi şcolilor Microbuzele şcolare. Am avut surpriza să constat că mai sunt cel puţin 5 solicitări, în afara celor transmise, deja, MDRAP. Planurile de şcolarizare pentru anii următori. Le-am spus foarte tranşant directorilor şi directorilor adjuncţi că trebuie să facem şcoală adaptată la ceea ce vrea piaţa forţei de muncă. Şi am discutat despre consolidarea învăţământului profesional, a învăţământului dual (cu elemente care ţin de practica în societăţi comerciale de profil) şi despre liceele tehnologice. Astăzi, pe piaţa muncii, nu găsim şcoli adecvate pentru croitorie, pentru textile, pentru partea de mecanică, agricultură. Nu avem nicio şcoală în judeţ, de exemplu, pentru meserii specifice exploatărilor petroliere. Nu avem nicio şcoală în judeţ pe chestiuni care ţin de activitatea (ex: Arctic, Nimet, Cromsteel, Otelinox) pentru a vedea ce meserii sunt necesare şi în ce măsură mediul privat vine în sprijinul liceelor tehnologice şi şcolilor profesionale şi cu sanitar-veterinară. Nu avem nicio şcoală în judeţ care să pregătească toate meseriile specifice industriei de construcţii. Şi toate lucrurile astea trebuie să le corectăm prin planurile de şcolarizare. Am stabilit că vom avea, în 2-3 săptămâni, o întâlnire cu conducerile mai multor agenţi economici importanţi din judeţ finanţare, dar mai ales cu practica pentru elevi şi dotarea atelierelor şcolare. Derularea programului de lapte şi corn în judeţ. Am avut semnale că, săptămâna trecută, în mai multe unităţi şcolare din judeţ produsele nu au fost corespunzătoare calitativ. Am discutat şi despre finanţarea acestui obiectiv şi stadiul derulării procedurilor de achiziţie publică. Colaborarea pentru a popula taberele şcolare din judeţ cu copii, în vacanţe. Cele 2 proiecte începute anul acesta – Vacanţă la muzeu şi Vacanţă la bibliotecă. Îmi doresc ca, în 3 luni de vacanţă, să avem 13-14 serii a câte 5 zile, pe grupe de câte 30-35 de copii”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MAŞINA DE CAMPANIE A PSD DÂMBOVIŢA, VANDALIZATĂ

Au mai răms doar şapte zile până la marea bătălie, alegerile prezidenţiale, însă se pare că în judeţul Dâmboviţa, mai precis, în municipiul Târgovişte unii indivizi au înţeles să facă campanie electorală vandalizând maşini. Mai clar, în seara zilei de joi, 23 octombrie, maşina de campanile a PSD Dâmboviţa care […]