
Îngrijorat de căderea Chindiei, care a ajuns codașa SuperLigii, primarul din Târgoviște vizează o soluție radicală, în timp ce președintele Consiliului Județean spune că vor urma consultări și că „și conducerea administrativă trebuie să răspundă”.
Contactat de Gazeta Sporturilor, primarul Cristian Stan era îngrijorat de evoluția echipei, care a ajuns „lanterna” SuperLigii:
„O să discutăm cu asociații, să vedem ce e de făcut. Nu este în regulă ce se întâmplă cu rezultatele echipei. Nu știu dacă se impune o schimbare la nivel administrativ, dar sigur trebuie făcut ceva la nivelul conducerii băncii tehnice. Probabil, în pauza pentru meciurile naționalei, vom lua o decizie”.
La rândul său, șeful Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a fost mai evaziv: „Nu conduc eu clubul, suntem o asociație. Cine spune asta se ocupă de dezinformări. Eu nu mă implic în transferuri, în aducerea antrenorului, a directorului sportiv, asta e treaba președintelui Ghergu, dânsul s-a ocupat de asta.
Noi doar îi sprijinim financiar. Chiar acum am dat către club 625.000 lei. Noi tot dăm bani și rezultate nu sunt! Trebuie să luăm o decizie. Ne vom întâlni cu asociații, cu echipa, cu președintele, cu antrenorul, cu directorul sportiv, pentru că trebuie să răspundă și ei. Dar nu știu când va fi această discuție”.