Parcul și lacul de agrement din vecinătatea Complexului Turistic și de Natație se întind pe o suprafață cumulată de zece hectare, fiind vorba ce cea mai mare zonă verde și de relaxare amenajată la Târgoviște în ultimii 50 de ani!
Cu acest prilej a avut loc și o conferință de presă, cu detalii despre proiect venind Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște:
„Suntem în parcul din vecinătatea Complexului Turistic și de Natație, aici unde o întreagă zonă verde este deschisă publicului în mod oficial, începând de astăzi. Discutăm de aproximativ zece hectare în această zonă, este vorba de parcul care se întinde pe cinci hectare, plus lacul de agrement, cel mai mare din Târgoviște, având o suprafață cam de două ori cât suprafața Lacului Chindia. Este vorba aici de un proiect european, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, care a fost finalizat de administrația publică locală și care oferă o zonă verde acolo unde, nu cu mult timp în urmă, era o groapă de gunoi. Întreaga zonă de aici a făcut obiectul unui proiect de regenerare urbană. Din cele cinci hectare, 90% reprezintă spațiu verde. Avem foarte multe specii de arbori și arbuști, avem locurile de joacă, unul în aer liber, altul la interior, unde se pot organiza diferite evenimente. Avem poligonul, fântâna arteziană și scena cu gradenele, iar lacul, începând din primăvară, va putea fi folosit și pentru plimbări cu barca sau hidro-bicicleta”- a spus primarul Cristian Stan.
Până la finalizarea drumului de acces și a parcării auto, intrarea în noul parc se va face prin Complexul Turistic și de Natație, pe lângă terenul de fotbal cu gazon sintetic. Au fost montate indicatoare, vor fi și marcaje pentru a se putea ajunge fără probleme în noua locație.
Acest obiectiv este rezultatul implementării proiectului „Reconversia si refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște prin crearea de facilități pentru recreere”, lucrările vizând amenajarea unui spațiu verde generos, pe aproximativ 90% din suprafața de zece hectare menționată, incluzând zeci de specii de arbori ornamentali, arbuști rășinoși, foioși, plante florale, dar și construirea unor locuri de joacă, a unei fântani arteziene, a unei scene cu gradene, a unui foișor sau amenajarea unor piste pentru biciclete. Totodată, în cadrul clădirii multifuncționale, a fost realizat și un loc de joacă interior, dotat echipamente de joacă de tip softplay.
Parcul este dotat si cu o zonă de fitness cu elemente de tip bare de tracțiune sau cu mobilier urban inteligent cu Wi-Fi, este supravegheat video, iar tot spațiul verde beneficiază de sistem automat de irigații.