Delir şi nebunie în perioada interbelică (XVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Cu puţin timp înainte de lăsarea serii, fasciştii din Sienna şi din Florenţa trec Ponte Salaria, aflat chiar înaintea porţilor oraşului pe care vor pune mâna.
De data aceasta, sigur de victorie, Mussolini creşte miza, îi trimite la plimbare, fără menajamente, pe Federzoni şi chiar pe De Vecchi, partizanul alianţe cu regaliştii. Deoarece a reuşit să-şi învingă adversarii fără să mai să mai recurgă la compromisuri, eroul zile vrea să triumfe, acoperit glorie. în acea seară a succesului deplin, în încăperea unde se îngrămădesc adepţii săi, călcându-se pe picioare pentru a-l linguşii, simte cum îl sufocă orgoliul că este cel mai tare. Acum, le-a închis definit gura ziarelor care, în martie 1919, nu au scris niciun rând despre înfiinţarea fascismului. Fără să-şi dea seama, strânge pumnii, ca în ziua când a rupt în bucăţi ziarele cu ştiri prea laconice, urlând din toţi bojocii:
„Ne parlerete del fascismo! Să nu spună un cuvânt despre fascism !”
Vocea soţiei îl aduce cu picioarele pe pământ. Donna Rachele încă nu ştie ce înseamnă să respecţi un cap încoronat.
Donna Rachele e din Romagna, acea Romagna unde te împiedici, la tot pasul, de carbonari. Chicoteşte, vorbind cu ironie despre regele ce o va ridica la rangul de soţie de Cezar:
„I-a venit vremea şi lui ! N-am dreptate, Benito? Cum se zice pe la noi, a reuşit să-şi salveze şandramaua şi grămada de marionete care-l pupă, toată ziua,-n fund…”
Ea, micuţa servitoare din Predappio, pe care nu dădea nimeni doi bani, a ajuns să centralizeze apelurile telefonice. Ea este cea care, acoperind cu mâna cornetul telefonului, îl spune lui Benito că Salandra a fost pus pe linie moartă… în acel moment, fiul fierarului ia telefonul, stă o clipă tăcut, apoi rosteşte rar cuvintele pe care le vrea solenme şi impresionante:
„Spuneţi-i Maiestăţii Sale că înţeleg să-mi asum personal l’onore e l’onere (onoarea şi povara) guvernării Italiei.”
„Acum, a sosit vremea să plecăm la ora stabilită”
Duminică
FOARTE URGENT. PRIORITATE ABSOLUTĂ DEPUTAT MUSSOLINI. MILANO. în sfârşit, pe biroul său din redacţia publicaţiei Popolo, are sub ochii telegrama pe care o aştepta, pe care şi-o dorise atât de mult ! Ducele o ia, dar ezită s-o deschidă. Mesajul acesta reprezenta pentru el îndeplinirea visului său, justificarea luptelor sale, răzbunarea eşecurilor de care avusese parte. Telegrama a fost trimisă de prim aghiotantul regelui:
MAIESTATEA SA REGELE, DORIND SĂ DISCUTE CU DUMNEAVOASTRĂ, MĂ
ÎNSĂRCINEAZĂ SĂ VĂ ROG SĂ VENIŢI LA QUIRINAL. RESPECTELE MELE. GENERAL CITTADINI.
Vorbind cu sine, aproape şoptit, Mussolini spune în dialect:
„Ah ! de-ar mai fi trăit tata, să vadă !”
Timp de câteva secunde, a redevenir acel Benito din vremurile când totul îi mergea pe dos, puştiul de paisprezece sau cincisprezece ani, cu braţele încrucişate, cu privirea obraznică, plină de tupeu, acea atitudine ce apare în toate fotografiile pe care le-a făcut cu ani în urmă. A păstrat toate fotografiile, toate scrisorile. I se întâmplă uneori să se uite la toate aceste dovezi ale unui trecut ce nu-i face nicio plăcere, dar pe care, acum, îl va înnobila.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.