304 poliţişti din cadrul IPJ Dâmboviţa au acţionat în stradă

În ultimele 24 de ore, 304 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Au fost constituite 109 patrule de ordine publică, în cadrul cărora au fost angrenate şi efective de jandarmi şi au fost utilizate 88 de autospeciale.
Pe parcursul zilei trecute, poliţiştii au intervenit la 23 de evenimente, dintre care 16 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au constatat 14 infracţiuni, dintre care 6 au fost contra persoanei şi 7 contra patrimoniului.
Pentru neregulile descoperite în teren, poliţiştii au aplicat 487 de sancţiuni contravenţionale şi au confiscat bunuri în cuantum de 562 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
În urma unor acţiuni derulate de poliţiştii de la Poliţia Municipiului Moreni, în colaborare cu efective de la Secţia nr. 6 Poliţie Rurală Moreni, au fost legitimate 107 persoane şi controlate 86 de autovehicule.
De asemenea, au fost constatate 2 infracţiuni şi aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 la Legea 12/1990 şi 7 la Legea 61/1991.
Valoarea amenzilor se ridică la 13.800 de lei, iar cea a bunurilor confiscate (360 de ţigarete) la 562 de lei.
Totodată, au fost reţinute 2 permise de conducere, 1 certificat de înmatriculare şi 1 set de plăcuţe de înmatriculare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Rezilierea contractului cu AITT, condiţionată de liberali de înfiinţarea de rute de transport special pentru elevi

Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târgovişte, a prezentat un amendament propus de consilierii liberali la proiectul de hotărâre privind majorarea capitalului social al Societăţii de Prestări Servicii a Primăriei, aflat pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CLM, din această dimineaţă. Concret, aceştia vor fi de acord şi vor vota […]