30 de permise reţinute de poliţiştii dâmboviţeni pentru nerespectarea normelor privind acordarea priorităţii de trecere

Date:

Poliţiştii rutieri din Dâmboviţa au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie privind acordarea priorităţii de trecere vehiculelor sau pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a părţii carosabile. Astfel, poliţiştii au aplicat 311 sancţiuni contravenţionale, au reţinut 40 de permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare.
25 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru nea-cordarea priorităţii de trecere pietonilor şi 5 vehiculelor, împotriva lor fiind dispusă şi măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere, poliţia dâmboviţeană atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării unor reguli privind prioritatea de trecere:
– acordaţi prioritate de trecere vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflaţi într-o intersecţie nedirijată;
– acordaţi prioritate de trecere tuturor vehiculelor, în intersecţiile nedirijate, atunci când pătrund pe un drum de categorie superioară;
– permiteţi conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceştia se află opriţi în staţii prevăzute cu alveolă;
– acordaţi prioritate de trecere la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;
– acordaţi prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.
Totodată, poliţia rutieră le recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea să se realizeze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cazare Confortabilă la Prețuri Accesibile: Blue Sky Hotel din Eforie Nord

Anul 2023 a fost un an fantastic pentru a...

Viitorii jandarmi se recrutează și la Jandarmeria Dâmbovița 

 Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița  recrutează...

Evită orice tip de oferte și alege să rămâi în siguranță!

Oricât de tentant ar suna o ofertă de muncă...

Prohibiție , pescuitul este interzis în habitatele piscicole naturale!

Timp de 60 de zile este interzis pescuitul comercial,...