3.021 de certificate de cazier judiciar eliberate în luna iulie

I.B.

cazierIn cursul lunii iulie, la nivelul Serviciului Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă au fost eliberate 3.021 de certificate de cazier judiciar. Vă reamintim că din luna martie 2014, la nivelul Poliţiei Municipiului Moreni, Poliţiei Oraşului Pucioasa, Poliţiei Oraşului Găeşti şi Poliţiei Oraşului Răcari centrele de eliberare a cazierului judiciar au devenit operaţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-11:00. Astfel, şi la aceste ghişee, se emit „pe loc” certificate de cazier judiciar către persoanele fizice sau juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele cunoscute în evidenţa cazierului judiciar, documentul în cauză se eliberează în termenul legal de trei zile. In perioada de referinţă, la nivelul acestor centre au fost eliberate 721 de caziere judiciare, din care 466 de către Poliţia Oraşului Găeşti şi 141 de Poliţia Municipiului Moreni. Cererea-tip pentru obţinerera certificatului de cazier judiciar se depune de către solicitant la orice unitate sau subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), fiind însoţită de actul de identitate, un timbru fiscal, în valoare de 2 lei şi chitanţa de achitare a taxei de 10 lei (se achită la unităţile de trezorerie ale statului).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Soluţii pentru despăgubire a fermierilor afectaţi de secetă

Prin intermediul direcţiilor agricole judeţene este monitorizată situaţia generate de secetă iar primăriile transmit date cu privire la situaţia culturilor şi suprafeţelor afectate. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Batrânoiu, soluţia pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de seceta constă cel mai probabil în […]