25 mai este termenul pentru depunerea la ANAF a formularului 212 – Declarația Unică 

1 0

 

Calendarul obligaţiilor fiscale pe luna mai 2022 a fost făcut public de ANAF,termenul pentru depunerea Declarației Unice privind veniturile PFA, ale liber-profesioniștilor, veniturilor din chirii, drepturi de autor, precum și deadline-ul pentru depunerea formularului 230 privind direcționarea procentului de 3,5% din impozit către un ONG.25 mai este termenul pentru depunerea la ANAF a formularului 212 – Declarația Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Declarația Unică se depune de către:

-persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
– persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
– profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de:
– indemnizaţia prevăzută la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare;
– indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
– indemnizaţia prevăzută la art.6 alin.(1) lit.a) şi/sau lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
– avocaţi care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art.XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot miercuri, 25 mai este și termenul pentru depunerea formularului 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat. Prin acest formular, toate persoanele fizice au posibilitatea să dispună direcționarea unei sume din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează şi funcționează în condițiile legii şi a unităților de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. Cererea se poate depune direct la registratura organului fiscal, prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

Mai exact, cei 3,5% se direcționează din impozitul ANAF îl ia de la persoanele fizice pe următoaree categorii de venituri:

– venituri din salarii şi asimilate salariilor;
– venituri din pensii;
– venituri din activităţi independente/ activităţi agricole, impuse pe bază de normă de venit;
– venituri din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă;
– venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real;
– venituri din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.

De asemenea, până miercuri, 25 mai 2022, se depune Formularul 224 – Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România.

Formularul 224 este depus de către persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România, obţin venituri sub formă de salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor şi care nu au încheiat cu angajatorul un acord referitor la obligaţia declarării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii dâmbovițeni

La data de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat în trafic, pe raza comunei Răscăieți, un bărbat de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Totodată, polițiștii au procedat la testarea șoferului cu […]