In istoria României, ziua de 24 ianuarie, mai exact, unirea Principatelor are o însemnătate crucială. Început în anul 1848, procesul de unire a celor două principate s-a bazat pe apropierea puternică economică şi culturală între cele două ţări. Ţara Românească s-a unit cu Moldova sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul şi cel mai important pas pe calea înfăptuirii statului unitar naţional, care a deschis calea spre Marea Unire sărbătorită pe 1 decembrie 1918.
Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova şi Ţara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Istoria zilei de 24 ianuariea
Procesul de unire a început în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniei lui Mihail Sturdza şi mai târziu în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu.
Alexandru loan Cuza a înfăptuit Mica Unire
Alexandru Ioan Cuza, fost colonel moldav, a fost ales domnitor al ambelor principate, pe data de 5 ianuarie 1859 în Moldova, iar pe data de 24 ianuarie 1858 în Ţara Românească. Faptul împlinit pe data de 24 ianuarie a fost considerat o încălcare a Convenţiei de la Paris, de Poarta Otomană şi Austria, însă, conform textului Convenţiei din 1858, nu se stipula ca domnii aleşi pentru cele două Principate să fie persoane diferite. În anul 1862, cu ajutorul unioniştilor din ambele ţări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Guvernul şi Parlamentul şi a realizat unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în anul 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Pe data de 1 iulie 1866, prin Constituţia adoptată, Principatele Unite încep să se numească în mod oficial România, iar la data de 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România, fapt ce a creat actualul stat.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă, între anii 1859 şi 1866, a fost perioada optimă în care România s-a dezvoltat. Prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi primului guvern unitar, dar şi prin reformele sale: adoptarea primei Constituţii româneşti, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma electorală, reforma învăţământului, etc.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta celor două principate, Moldova şi Ţara Românească, era în mâinile Rusiei şi Imperiului Otoman, care se opuneau unirii. Însă, situaţia s-a schimbat în urma războiului Crimeii, atunci când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandiei, Imperiului Francez, Regatului Sardiniei şi Imperiului Otoman.
După tratatul de Pace de la Paris s-au luat decizii importante, care privesc şi Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti. În urma discuţiilor despre unirea celor două principate, Marile Puteri acordă, în 1857, dreptul organizării adunării AD-hoc, pentru a se discuta despre alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, ce urmau să se pronunţe asupra organizării politice şi sociale a ţărilor române.
După 162 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne face din nou să retrăim, cel puţin la nivel de poveste, aceşti câţiva paşi făcuţi de strămoşii noştri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
