ACŢIUNI PENTRU PROTEJAREA FONDULUI PISCICOL

În primele 9 luni ale anului 2019, în urma acţiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol şi combaterea comerţului ilegal cu peşte, poliţiştii au aplicat 770 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 872.700 de lei şi au indisponi-bilizat peste 37 de tone de peşte.În primele 9 luni ale anului 2019, poliţiştii au […]

Campionul Sergiu Ţecu, locul III la Campionatul Mondial de Skandenberg, sărbătorit de comunitatea din Răcari

Într-o atmosferă de sărbătoare, presărată cu momente solemne dar şi momente pline de emoţie, lacrimi şi bucurie, comunitatea răcăreană împreună cu invitaţi de seamă, precum campionul mondial Ion Oncescu şi multiplul campion al skandenbergului românesc, Radu Valahu, l-au sărbătorit pe campionul Sergiu Ţecu care a obţinut locul III la Campionatul […]

BRONZ TÂRGOVIŞTEAN LA CUPA ROMÂNIEI DE LUPTE

Mihai ROŞOIU

Unul dintre luptătorii de mare perspectivă ai Clubului Sportiv Târ-govişte a urcat pe podiumul de premiere la ediţia din acest an a Cupei României pentru cadeţi, găzduită de oraşul Piteşti, în perioada 1-3 noiembrie. lonuţ Drăgănescu, antrenat de Cornel Cornea, a avut parte de o evoluţie bună pe întreaga durată […]

ECHIPA ETAPEI ÎN LIGA I

Mihai ROŞOIU

PORTAR Cătălin Căbuz (Viitorul / 23 ani / 12 jocuri) – Unul dintre cei mai buni portari din acest sezon. Işi ajută mult echipa, coordonarea cu linia de apărare funcţionând din ce în ce mai bine. FUNDAŞI Radu Boboc (Viitorul / 20 ani / 14 jocuri) – Prinde pentru a […]

PREMIERĂ PENTRU LIGA I LA MECIUL DINTRE VIITORUL ŞI CHINDIA La 17 ani şi 4 luni, Louis Munteanu, atacantul celor de la Viitorul, a înscris în premieră în prima divizie

Mihai ROŞOIU

In primul meci al etapei cu numărul 15 din Liga 1, Viitorul s-a impus clar în faţa celor de la Chindia Târgovişte, scor 3-0. Toate reuşitele partidei au aparţinut unor jucători U21: George Ganea, Radu Boboc şi Louis Munteanu. Munteanu, atacant de 17 ani, a debutat în runda precedentă în […]

Dâmboviţa: 368 de locuri de muncă vacante

Potrivit informaţiilor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în baza de date AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate la această dată 368 de locuri de muncă, din care 16 pentru persoanele cu studii superioare şi 272 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii. Alte 80 de posturi sunt […]

Şantierele din localităţile dâmboviţene

Se lucrează la mai multe obiective de investiţii în localităţile Doiceşti, Valea Lungă, Gura Ocniţei şi Răzvad.În comuna Doiceşti, primul obiectiv vizat a fost „Modernizare străzi în comuna Doiceşti” – finanţat în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Consiliul Local Doiceşti, cu o valoare de 4.094.633 lei; tronsoanele de străzi […]