
România a primit, vineri dimineață, 200 de concentratoare de oxigen trimise de Organizația Mondială a Sănătății, a anunțat Raed Arafat, în conferința săptămânală a la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Șeful Departamentului pentru Situații Urgență, Raed Arafat, a informat, vineri, că 180 dintre cele 200 de concentratoare de oxigen primite de la Organizația Mondială a Sănătății vor fi distribuite imediat către spitale, iar 20 vor rămâne pentru cereri de urgență.
Cele 200 de concentratoare de oxigen, oferite de OMS, au sosit în noaptea de joi spre vineri, în țară.
„În ultima perioadă am primit suport de la prieteni, de la țări din cadrul Uniunii Europene, din afara Uniunii Europene, pentru lucruri care lipsesc în acest moment. Una dintre cele mai importante probleme a rămas cea a concentratoarelor de oxigen și suportul pentru creșterea capacității de livrare de oxigen”, a declarat Arafat, la CNCCI.