17 noiembrie, Ziua internațională a studenților

0 0

Ziua internațională a studenților este marcată, în fiecare an, la 17 noiembrie.
Inițiativa a fost adoptată în anul 1941 de către Consiliul Internațional al Studenților pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga. În 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat, în Praga, o demonstrație a studenților de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Caroline, ce marca momentul creării uneį Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstrațiilor, un număr de nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.
Manifestația desfășurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenți, s-a soldat atunci cu circa 600 de răniți. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestațiilor anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul „Revoluției de catifea” din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), www.anosr.ro.
Ziua internațională a studenților este marcată, în prezent, în țări precum Grecia, Republica Cehă și Slovacia. Revolta studenților politehniști din Atena împotriva juntei militare grecești din 1973 a atins apogeul în 17 noiembrie, când la primele ore ale dimineții un tanc AMX 30 a dărâmat porțile blocate ale Politehnicii.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Campanie națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury36O.Obiectivul principal al proiectului îl constituie creșterea nivelului de informare al copiilor, părinților și publicului larg asupra […]