Published On: vin, iul. 12th, 2019

Ziua statisticianului – 160 de ani de statistică oficială în România

nichiduta.ro

Ca ştiinţă şi metodă de lucru pentru multe domenii de activitate, statistica are o tradiţie milenară şi a evoluat de-a lungul timpului datorită nevoii de cunoaştere, odată cu celelalte ştiinţe cum ar fi matematica, economia, sociologia, scriind istoria în cifre relevante şi pline de semnificaţii. Astăzi este unanimă părerea că fără statistică nu ştim ce am fost, ce suntem şi ce am putea deveni. Piatra de temelie pentru formarea sistemului statistic naţional a fost pusă acum 160 de ani în urmă, în 12 iulie 1859, când domnitorul Alexandru loan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276, de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, din Principatele Unite. La 4 august 1862, după recunoaşterea definitivă a Unirii Principatelor de către Marile Puteri europene, Alexandru loan Cuza a semnat decretul de unificare a Direcţiunii Statistice a Moldovei cu Oficiul Statistic din Muntenia rezultând Oficiul Statistic pentru Principatele Unite cu sediul în Bucureşti. După marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-au înfiintat şi unităţile teritoriale de statistică, respectiv birourile de statistică judeţene, de pe lângă prefecturi. Înaintaşii noştri au fost iluştrii economişti ai secolului al XlX-lea, Dionisie Pop Marţian şi lon lonescu de la Brad, care s-au completat reciproc, primul venind cu multe cunoştinţe dobândite la Viena, al doilea având experienţă şi cunoştinţe temeinice privind teritoriul ţării şi specificul românesc. D.P. Marţian a fost primul conducător al statisticii oficiale, între anii 1859 -1865. La progresul acestei instituţii şi-au adus contribuţia foarte mulţi oameni de seamă, cu diverse specializări, majoritatea fiind oameni de cultură, cu pregatire multidisci-plinară: economişti, sociologi, filosofi, diplomaţi, geografi, istorici, matematicieni, medici, etc. care, cu pasiune şi patriotism, indiferent de greutăţile de ordin material şi conceptual, au continuat şi au dezvoltat munca de statistică oficială, în context european. Dintre promotori amintim pe: Costache Negruzzi, acad. prof. Dimitrie Gusti, dr. Leonida Colescu, dr. Sabin Manuilă, dr. Anton Galopenţia, acad. prof. Nicolas Georgescu -Roegen, dr. Virgil Madgearu, acad. prof. Gheorghe Mihoc, acad. prof. Grigore Moisil, acad. Octav Onicescu şi mulţi alţii. De-a lungul anilor statistica oficială şi-a modernizat propriile metode de cercetare, s-a adaptat din mers noilor cerinţe informaţionale, progresului tehnologic, contribuind din plin la integrarea României în structurile NATO şi UE. Capitolul „Statistica” a fost printre primele încheiate, din aquis-ul comunitar. Statistica românească a evoluat în deplină armonizare cu legislaţia europeană, cu prevederile Biroului de Statistica
al UE, EUROSTAT şi cu programele de guvernare ale statului român, indiferent de orientarea politică a acestora. Cercetările statistice s-au înmulţit şi diversificat, metodele de colectare a datelor online şi electronic sunt prioritar utilizate, căile de comunicare, diseminarea electronică a infomaţiilor sunt mereu îmbunătăţite şi cât mai prietenoase. În primele 6 luni din 2019, conducerea Institutului Naţional de Statistică a contribuit eficient la rezolvarea dosarelor pe domeniile Statistică socială şi economică, pe perioada preşedinţiei României la Consiliul Europei. Totodată, anul 2019 marchează includerea statisticii oficiale româneşti în cea mai elitistă şi performantă familie statistică a lumii, consfinţind înaltul grad de profesionalism al statisticianului român: Comitetul de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Statisticienii sunt conştienţi de responsabilitatea pe care o au, de a satisface cerinţele tot mai diversificate ale utilizatorilor de date statistice şi de a dezvolta cultura statistică în societate şi vor ca statisticile sa fie fiabile, relevante, să fie utilizate în luarea deciziilor de politică economică şi socială, îmbunătăţind viaţa, a generaţiilor viitoare, având grijă de mediu şi de resursele planetei.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro