ZIUA PORŢILOR DESCHISE PE ŞANTIERUL ARHEOLOGIC GEANGOEŞTI – HULĂ

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte vă invită să descoperiţi vestigiile unui sat preistoric, de epoca eneolitită (eneo = cupru; litic = piatră), în cadrul unor vizite ghidate. Aşezarea, datată în mileniul V î.e.n., şi împrejurimile au făcut obiectul unui proiect de cercetare şi evaluare a potenţialului arheologic al zonei: „Cercetări arheologice în bazinul superior al râului Dâmboviţa: situl Geangoeşti -Hulă” (2015 – 2021).Situl arheologic este cunoscut de către specialişti din anul 1960, dar informaţiile au rămas nepublicate. Acestea au constituit baza iniţierii de către specialiştii Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, a unui program de cercetare a aşezării preistorice, din perioada culturii Gumelniţa, deja în al patrulea an de desfăşurare. Tipul de sit arheologic, cunoscut drept tell sau movilă antropică, este din cele de dimensiuni medii, nedepăşind 2.000 mp., dar este relativ bine conservat, ambele lucruri dovedindu-se esenţiale în deschiderea, an de an, a unor părţi din aşezare. Anul acesta, colectivul de cercetare coordonat de dr. Ana Ilie, muzeograf specialist, şi dr. Ovidiu Cîrstina, managerul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, au hotărât deschiderea unei suprafeţe de cca. 400 mp, surprinzând aproape o jumătate din satul gumelniţean de la Geangoeşti Hulă. Au fost evidenţiate casele cu mobilierul interior, precum şi ritualurile de abandon specifice acestor populaţii de perioadă eneolitică. Principale rezultate ştiinţifice şi descoperiri arheologice vor fi prezentate publicului
larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Moment festiv, cu dubla semnificaţie la Jandarmeria Dâmboviţa

Recompensarea unui subofiţer pentru rezultate notabile obţinute în domeniul sportiv şi depunerea jurământului militar de credinţă, la început de carieră, au fost principalele subiecte ale unei festivităţi ce a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României. Într-un cadru […]