Ziua Mondială a Sănătăţii promovată prin campania „Sănătate pentru toţi”

Date:

Ziua mondială a sănătăţii este marcată, în fiecare an la 7 aprilie, începând din 1950. În 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătăţii. OMS este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite, fiind creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. Sub sloganul Sănătate pentru Toţi, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an evidenţiază importanţa accesului tuturor la servicii esenţiale de sanătate. Indiferent de statutul economic sau social, de vârstă sau de rezidenţă, întreaga populaţie trebuie să aibă asigurat accesul la servicii medicale.
De asemenea, aproximativ 800 de milioane de persoane (12% din populaţia lumii) plătesc cel puţin 10% din veniturile gospodăriei pentru serviciile de sănătate de care beneficiază iar 100 de milioane de persoane sunt împinse în „sărăcie extremă” (trăind cu $ 1.90 sau mai puţin pe zi) în urma cheltuielilor cu serviciile de sănătate.
Acces la servicii de sănătate
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acoperirea universală cu servicii de sănătate defineşte asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătăţii, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare şi paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menţinând în acelaşi timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populaţiei în urma accesării acestor servicii. Progresul ţărilor în atingerea UHC este evaluat în raport cu două criterii: 1) Un indice de acoperire a serviciilor de sănătate (En. UHC service coverage index). Acest indice este calculat pe baza a 16 indicatori de acoperire cu servicii esenţiale de sănătate (de ex. nivelul de acoperire a serviciilor de planificare familială, procentul gospodăriilor cu acces la servicii sanitare de bază -apă potabilă şi canalizare, prevalenţa non-fumătorilor în populaţia adultă, numărul de medici la 100 de locuitori). Acest indice se corelează cu rata de mortalitate sub 5 ani, speranţa de viaţă şi indicele de dezvoltare umană, importanţa monitorizării lui fiind evidentă; 2) Povara financiară la care sunt supuşi indivizii ca urmare a accesării serviciilor de sănătate şi care este evaluată prin trei subindicatori, respectiv: I. Proporţia (%) din populaţie care suportă mai mult de 10% sau 25% din totalul veniturilor gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate; II. Proporţia (%) din populaţie care este împinsă sub pragul sărăciei (de 1.90$ sau 3.10$ pe zi) ca urmare a cheltuielilor suportate pentru plata serviciilor de sănătate; III. Creşterea pragului de sărăcie ca urmare a cheltuielilor cu plata serviciilor de sănătate.
România este sub media europeană
La nivel European, conform raportului de monitorizare a UHC, în Regiunea Europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a înregistrat în anul 2015 un indice de acoperire a serviciilor de sănătate de 73. Acest indice atingea în acelaşi an în România valoarea de 72, puţin sub media Europeană. În ceea ce priveşte povara financiară consecutivă accesării serviciilor de sănătate, la nivelul Regiunii Europene a OMS, în anul 2010, 7% din populaţie (aprox. 62.2 mil) cheltuia cu 10% mai mult faţă de venitul total al gospodăriei şi respectiv 1% (aprox.8.9 mil) cheltuia cu 25% mai mult faţă de venitul total al gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate. În perioada 1998-2012, în România, proporţia (%) din populaţie care a suportat cheltuieli „catastrofale” pentru plata serviciilor de sănătate a prezentat un trend uşor ascendent. A crescut de la 6 la 12% proporţia din populaţie a celor care au cheltuit cu 10% mai mult faţă de venitul total al gospodăriei şi de la 1 la 2% a celor care au cheltuit cu 25% mai mult faţă de venitul total al gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Coliziune între un autoturism și un tir 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...

Incendiu produs la o casă situată în comuna Petrești, sat Puntea de Greci

Miercuri, în jurul orei 10:38, pompierii au fost solicitați...

Au fost avansați în gradul profesional următor 123 de polițiști din cadrul  IPJ Dâmbovița 

Într-o atmosferă de sărbătoare au fost avansați în gradul...

Atenție! Produs contrafăcut!

Produsul prezinta risc de sufocare deoarece contine ventuze care...