Published On: vin, Oct 6th, 2017

Ziua Internaţională a Educaţiei, sărbătorită la Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la sediul Bibliotecii Judeţene „l. H. Rădulescu” Dâmboviţa, la evenimentul derulat sub genericul „Pedagogia – de la clasici la contemporani”, dedicat Zilei lnternaţionale a Educaţiei.
Alături de Biblioteca Judeţeană „l. H. Rădulescu” Dâmboviţa, instituţie a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, printre organizatori amintim: lnspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” şi Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte.
În contextul acestui eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei lnternaţionale a Educaţiei:
„Ştiu că nu există cuvinte care să descrie rolul şi importanţa educaţiei într-o lume civilizată şi prosperă. Însă, indiferent de puterea cuvintelor, educaţia a fost, este şi va rămâne o artă inestimabilă, un dar care ne este oferit cu multă muncă, dedicaţie şi iubire de către oameni excepţionali – cadrele didactice.
Astăzi, de Ziua lnternaţională a Educaţiei, cunoscută şi drept Ziua Mondială a Profesorilor, îi asigur pe toţi profesorii dâmboviţeni de întregul meu respect şi de întreaga susţinere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Nimeni şi nimic nu vă poate contesta vreodată valoarea şi contribuţia adusă formării a zeci de generaţii. Sunt convins că întâmpinaţi dificultăţi şi că nu vă este uşor să vă îndepliniţi atribuţiile, dar cred că dăruirea cu care zilnic modelaţi caractere depăşeşte orice obstacol.
Dacă UNESCO a decis, acum mai bine de 20 de ani, să vă aducă un omagiu în această zi, a făcut-o pentru că o lume fără dumneavoastră nu este o lume de care avem nevoie. Nu este o lume care să ne bucure şi care să ne mulţumească. Avem nevoie de experienţa dumneavoastră, avem nevoie să ne fiţi alături pentru a construi o lume a oamenilor bine pregătiţi, responsabili şi dedicaţi pasiunii lor.
Noi ne bucurăm că avem posibilitatea să vă transmitem recunoştinţa noastră. Şi vă spun că nu suntem puţini, suntem milioane, în cele peste 200 de ţări ale lumii care celebrează Ziua lnternaţională a Educaţiei.
Personal, azi vreau să vă mărturisesc faptul că le sunt dator şi recunoscător oamenilor care mi-au deschis drumul către cunoaştere. Nu voi uita niciodată că datorită lor am devenit mai bun, mai încrezător, mai responsabil.
Tuturor cadrelor didactice vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de reuşita a cât mai multor elevi care au crescut sub îndrumarea dumneavoastră. La mulţi ani!”
Programul acţiunii de astăzi a cuprins şi o prezentare susţinută de Raluca Stan, elevă a Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” – „lstoria şcolii dâmboviţene”, concursul de istorie a învăţământului dedicat elevilor de liceu, profil pedagogic – „Pedagogia – de la clasici la contemporani” şi momente muzicale în interpretarea elevilor Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>