Published On: vin, mart. 22nd, 2019

Ziua Internaţionala a Apei, tema din acest an este apa pentru toţi

nichiduta.ro

Începând din anul 1993, comunitatea internaţională sărbătoreşte, în fiecare an, pe 22 martie, Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie, Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP), împreună cu Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), organizează acţiuni dedicate acestei zile.
Acest eveniment, desfăşurat în fiecare an pe data de 22 martie, are în prim plan evidenţierea importanţei apei în viaţa de zi cu zi, în special a surselor de apă potabilă, precum şi prevenirea dezastrelor naturale.
În România această zi este sărbătorită din anul 1993 prin diferite conferinţe cu privire la prevenirea dezastrelor naturale provocate de apă (indundaţii) de pe plan naţional, soluţii de gospodărire a apelor, precum şi la impactul global pe care apa îl are în prezent (de exemplu, creşterea gradului de acces al populaţiei la surse de apă potabilă).
Apa este esenţială pentru supravieţuirea noastră. În ciuda realizărilor impresionante din ultimul deceniu, 748 de milioane deoameni încă nu au acces la surse sigure de apă potabilă şi 2,5 miliarde de persoane nu au acces la facilităţi privind salubritatea. De resursele de apă depinde funcţionarea ecosistemelor şi circuitul apei este esenţial pentru realizarea gestionării durabile a apei.
Fiecare produs fabricat are nevoie de apă. Unele industrii consumă mai multă apă decât altele. Spre exemplu, pentru a produce o coală de hârtie, sunt necesari 10 litri de apă, iar pentru fabricarea a 500 grame de plastic e nevoie de 91 de litri de apă. Se estimează ca cererea de apă globală pentru procesul de fabricaţie din industrie să crească din 2000 până în 2050 cu 400%, ceea ce reprezintă foarte mult comparativ cu alte sectoare economice.
Water for all, apă pentru toţi, este tema Zilei Mondiale a Apei, o manifestare sub egida Naţiunilor Unite, sărbătorită în fiecare an în data de 22 martie. Obiectivul numărul 6 de dezvoltare durabilă de pe agenda ONU este apă pentru toată lumea până în anul 2030. Miliarde de oameni nu au, însă, în prezent, acces la apă sigură, în gospodării, şcoli, locuri de muncă, ferme, fabrici. Grupuri defavorizate – femei, copii, refugiaţi etc se confruntă, deseori, cu discriminarea, când este vorba de accesul la apă.
În data de 22 martie au loc diferite acţiuni de ecologizare la care puteţi participa.
Nu aruncaţi gunoaie de orice fel pe malurile apei sau în apă, iar dacă vedeţi deja aruncate, puteţi face o sesizare către Apele Române sau asociaţii care se ocupă cu protejarea mediului.
Nu tăiaţi copacii de pe malurile apelor, deoarece odată cu tăierea lor acele zone încep să se surpe.
Implicaţi-vă în activitatea organizaţiilor de mediu care au ca scop protejarea apei şi a mediului în general.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro