Zidăroiu şi „Stego” s-au măsurat în declaraţii şi avocaţi şi chiar maşini Şi-au scris mesaje ironice şi „favoruri” otrăvite

A.l.

zidaroiuMeciul dintre Gaz Metan Finta şi Unirea Bucşani s-a disputat pe 27 martie şi în teren a fost 3-0 pentru echipa din Finta. Oficialii din Bucşani au depus contestaţie la Comisia de Competiţii şi Disciplină, apoi au cerut dreptate la Apel pentru ca mai târziu speţa să apară pe masa federalilor de la Casa Fotbalului. Sictiriţi de ce au descoperit în acest caz, înţelepţii de la FRF tot amână deznodământul.
Între timp, oamenii care răspund de aceste echipe, Marius Zidăroiu (Unirea Bucşani) şi Mihai „Stego” Constantin (Gaz Metan Finta) s-au măsurat în declaraţii, în avocaţi, chiar şi în maşini. Şi-au transmis mesaje ironice, şi-au împărţit favoruri otrăvite. S-au făcut ameninţări cu Poliţia, DNA-ul, DIICOT-ul şi alte instituţii ale statului. S-a consumat multă energie şi stres degeaba. Atât Zidăroiu, cât şi Stego au făcut o muncă zadarnică.
Personal, nu i-am înţeles până când cineva mi-a şoptit că, în afara unor ambiţii personale, apare şi interesul, miza fiind locul în Liga a 4-a, care l-ar oferi echipei Bradul Moroeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ÎNCEP EMOŢIILE PENTRU CLAUDIA IUGULESCU

Ovidiu Haţegan a mai primit o veste bună. După ce a fost la centru la Euro 2016 (primul român prezent la un turneu final după Nicolae Grigorescu, 2000), arbitrul va conduce meciuri şi la Jocurile Olimpice de la Rio. „Centralul” va fi însoţit de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, […]