Published On: lun, apr. 2nd, 2018

Zeci de familii evacuate, case înghiţite de pământ, drumuri grav afectate după alunecările de teren din Văleni şi Glodeni

În urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă, în judeţul Dâmboviţa sau produs două alunecări de teren cu efecte deosebit de grave.
În data de 16.03.2018 s-a reactivat alunecarea de teren din satul Văleni Dâmboviţa, în punctul Lunca, pe o lăţime de cca. 300 m, care a afectat 14 gospodării.
În urma hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al comunei Văleni Dâmboviţa, au fost evacuate un număr de 11 familii (30 persoane), ale căror locuinţe nu mai prezentau siguranţă, marea majoritate mutându-se la rude sau cunoştinţe. Drumrile săteşti DS 1027 (ce intersectează drumul comunal DC 30A) şi DS 2920 au fost afectate, devenind impracticabile pentru deplasarea mijloacelor auto. A fost afectată şi reţeaua electrică din zonă, prin avarierea (înclinarea) unor stâlpi de joasă tensiune, problema fiind remediată de echipele de la Electrica care au intervenit la faţa locului, fiind reconfigurată reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Din cauza configurării terenului, în zonă s-au produs acumulări de apă. S-a dispus drenarea apei de către CLSU Văleni Dâmboviţa, cu ajutorul unui buldoexcavator şi evacuarea acesteia, zilnic, de către pompierii de la Detaşamentul Târgovişte, cu ajutorul motopompelor. A fost rezolvată problema alimentării cu apă potabilă a localităţii. La faţa locului au fost Prefectul judeţului Dâmboviţa, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Inspectorul Şef al ISU „Basarab I”, precum şi mai multe comisii (de la ISU Dâmboviţa, de specialişti formată prin ordin al prefectului, de specialişti cooptaţi de către DSU şi IGSU), care au analizat situaţia de la locul evenimentului, în vederea constatării şi evaluării pagubelor, pentru stabilirea şi dispunerea de măsuri în vederea atenuării efectelor produse de alunecarea de teren.
În satul Guşoiu din comuna Glodeni, s-a produs o alunecare de teren care a evoluat ca amploare, de la o zi la alta, fiind afectate 8 gospodării (din care una nelocuită). Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al comunei Glodeni a dispus evacuarea a 6 familii (17 persoane -15 adulţi şi 2 copii) şi a bunurilor acestora, în locaţiile stabilite de CLSU.
Prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), paza bunurilor familiilor evacuate va fi asigurată de cadre ale Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. A fost afectată şi reţeaua electrică, dar în prezent problemele au fost remediate de către echipele de la Electrica, casele afectate fiind realimentate cu energie electrică.
Drumul comunal Sârbi, pe care se face accesul la cele 8 gospodării, este impracticabil (pe o lungime de cca.800 m) pentru deplasarea mijloacelor auto (fiind posibil numai accesul pietonal). Conducta de alimentare cu apă potabilă este fisurată, întrerupându-se alimentarea cu apă la gospodăriile afectate. A fost înştiinţată Compania de Apă Târgovişte, care urmează a interveni pentru alimentarea cu apă a zonei afectate.
Calea de acces în comuna Glodeni (DJ 716) este afectată de o alunecare de teren, o bandă de circulaţie fiind impracticabilă pentru circulaţia auto. Echipele de la SCLDP Dâmboviţa acţionează în teren pentru remedierea provizorie a situaţiei. Alunecările de teren au mai afectat o suprafaţă de cca. 20 ha grădini agricole şi cu pomi fructiferi. Pe 29 martie, la faţa locului s-a deplasat comisia de specialişti (formată prin ordin al prefectului) pentru evaluarea pagubelor produse în urma alunecărilor de teren, dar şi o comisie de specialişti din ţară (din cadrul ANM, ESRI, Institutul Geologic Bucureşti şi Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca, care au realizat un studiu la faţa locului, urmând a face recomandări pentru atenuarea efectelor de alunecare. Alunecările de teren sunt monitorizate permanent de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale celor 2 comune şi ISU „Basarab I” Dâmboviţa.
Concluziile şi recomandările comisiei de specialişti (coordonate de IGSU) în urma vizitei în teren la Văleni Dâmboviţa
Cauze: producerea unei deplasări de tip alunecare-curgere este favorizată de întrunirea câtorva condiţii precum: prezenţa unor depozite argiloase, existenţa unei surse de apă (ex. precipitaţii, topirea zăpezii), disponibilitatea în partea superioară a unor materiale friabile, o pantă suficientă şi o geometrie a suprafeţei topografice care să permită canalizarea deplasării. În situaţia concretă de la Văleni, existenţa unui aport subteran de apă sub presiune în lungul văii pe care este axată alunecarea contribuie la creşterea instabilităţii în sectorul inferior, unde sunt situate clădirile afectate;
– factorul declanşator al alunecării de teren îl constituie precipitaţiile abundente şi infiltrarea acestora în pământ;
– alunecarea de teren este în plină dezvoltare şi în funcţie de condiţiile meteorologice ar putea înregistra chiar viteze mai mari ale deplasării;
Procesul complex de alunecare-curgere de la Văleni este un proces în derulare, cu posibile extinderi mult mai ample, mai ales în partea inferioară. Pentru o asigurare a limitelor procesului complex s-ar impune însă cartarea detaliată în teren şi confruntarea observaţiilor de pe imaginile aeriene cu informaţia din teren.
Este necesară o monitorizare continuă a amplasamentului cu stabilirea evoluţiei alunecării şi avertizarea populaţiei privind posibilitatea extinderii alunecării de teren, ţinând cont de prognoza meteorologică pentru această zonă, vizând evoluţia termică şi cantităţile de precipitaţii; Interzicerea construirii/modernizării de locuinţe fără obţinerea unei autorizaţii de construcţie care să aibă la bază un studiu geotehnic, conform legislaţiei în vigoare; Elaborarea unui studiu de hazard şi risc la nivelul comunei Văleni pentru delimitarea clară a pericolului şi elementelor de infrastructură, de mediu, proprietăţilor şi populaţiei expuse riscului;
Introducerea aspectelor rezultate din studiu în PUG şi planificarea teritorială prin zone de interdicţie pentru construit; Conştientizarea populaţiei asupra riscului şi asupra necesităţii încheierii poliţelor de asigurare obligatorie la dezastre naturale; Căi de urmat:
Pentru a preîntâmpina dezastre de acest fel, devine necesară luarea în considerare, la nivel local, judeţean şi naţional a hazardurilor (în acest caz alunecări de teren), astfel încât în cazul producerii acestora, să se minimizeze în mod optim impactul asupra omului şi mediului construit. Aceasta presupune o abordare concertată, pe mai multe niveluri, susţinută prin politici unitare şi programe pe termen mediu şi lung de reducere a riscurilor la dezastre la toate nivelurile. Printre măsurile necesar a fi aplicate în acest sens se numără:
– hărţi de zonare a susceptibilităţii/hazardului/riscului la alunecări de teren la nivelul unităţilor administrative-teritoriale locale (comune/oraşe) care să fie utilizate în elaborarea planurilor teritoriale şi managementul riscului;
– utilizarea drenajului orizontal de tip sistematic, cu adâncime mică de îngropare, pentru consolidarea unei alunecări de mare amploare;
– planificarea teritorială bazată pe studii / hărţi de hazard şi risc;
– menţinerea neutilizată a unor suprafeţe în vederea prevenirii riscului (prin reducerea potenţialului de pagube);
– delimitarea arealelor cu alunecări vechi şi actuale dar şi delimitarea arealelor cu diferite probabilităţi de producere a acestora în viitor. Pe baza lor, prin planificarea teritorială, pot fi prevăzute restricţii în construire (continuarea construirii contribuie pe de o parte la creşterea expunerii la risc, iar pe de altă parte poate duce şi la supraîncărcarea versanţilor) precum şi diferite alte condiţii în utilizarea terenurilor; Reducerea riscului prin:
– probabilităţii de apariţie (ex. construcţia unor bazine de retenţie, stabilizarea ver-sanţilor prin lucrări inginereşti şi prin împădurire, etc.);
– reducerea potenţialului de pagube -adaptarea utilizărilor expuse hazardurilor -prin intermediul localizării spaţiale, desfăşurării lucrărilor de execuţie, precum şi comportamentului utilizatorilor (diminuarea numărului de elemente expuse şi vulnerabile la risc prin limitarea/interzicerea utilizării terenului, reducerea potenţialului de pagube monetare prin încheierea unor poliţe de asigurare, etc.).

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>