Vom putea avea o expoziţie permanentă a Palatului Brâncovenesc la Potlogi

Ş.E.

ovidiu carstinaToamna acestui an ar trebui să aducă finalizarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, ocazie cu care acesta ar beneficia de o expoziţie permanentă deosebită, pentru care specialiştii de la Curtea Domnească au început deja discuţii cu alte muzee din ţară, cu scopul de a reface atmosfera de curte brâncovenească. „După consultările pe care le-am avut cu colegii din muzeu, care sunt specialişti în Ev Mediu sau, având în vedere faptul că ne aflăm la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, să reconstituim la Potlogi atmosfera de Curte Brâncovenească aşa cum era ea în perioada în care Brâncoveanu poposea la Potlogi. Tocmai de aceea sunt foarte importante pentru noi reconstituirile pe care dorim să le facem în interior, atât de mobilier, cât şi de funcţionalitate, pentru că fiecare din încăperile de acolo a avut o funcţionalitate clară, un scop precis. Aş aminti camera în care erau primiţi oaspeţi, biroul lui Brâncoveanu, dormitorul acestuia, ale soţiei şi ale copiilor. Pentru a întregi şi a diversifica patrimoniul pe care muzeul îl are, ne-am adresat reţelei naţionale a muzeelor şi colecţiilor cu rugămintea să ne sprijine în acest demers al nostru de a identifica şi, eventual, de a aduce, cu împrumut, în custodie, o serie de piese care se încadrează în perioada brâncove-nească din muzeele din ţară”, a declarat Ovidiu Cârstina, directorul CNMCD Târgovişte. În plus, acesta spune că s-a adresat la şase muzee din ţară în acelaşi scop, de a primi sprijin pentru reconstituirea atmosferei brâncoveneşti la Potlogi. Printre acestea Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Brukenthal.
„Este, trebuie să recunoaştem, o provocare din punct de vedere profesional , deosebită şi ne dorim, având în vedere că acolo s-au cheltuit foarte mulţi bani de la Uniunea Europeană, rezultatul să fie unul deosebit nu doar pe partea de restaurare şi reconstrucţie a unora dintre clădirile care nu mai existau acolo, ci să avem şi acest atu al unei expoziţii care să fie atractivă la Potlogi”, a concluzionat Cârstina.
Au fost întocmite liste cu bunurile care urmează să facă parte din expoziţie, iar unele dintre ele au mers către laboratorul de restaurare, iar altele aşteaptă să intre în procesul de restaurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

F. C.M. Târgovişte încorporează şi juniori

Antrenorul F.C.M.-ului, Puiu Becheanu, are în planul pentru sezonul de primăvară aducerea unor jucători pe posturile deficitare. De asemenea, vrea să încorporeze mai mulţi juniori de la grupa lui Ilie Sorin. E vorba de: Braghidin (născut 1999), Vitregu (1999), Gârtea (1999), A. Enescu (1999), Dimovici (1998), Stoicescu (1998), Zamfir (1997). […]