Published On: lun, apr. 6th, 2020

Virgil Guran, consilier de Stat: „Am redirecţionat materiale de protecţie pentru ca medicii noştri să îşi poată desfăşura în siguranţă activitatea”

Share This
Tags

„Având în vedere situaţia la data de 01.04.2020, în calitate de Consilier de Stat al Primului Ministru, împreună cu Instituţia Prefectului şi cu dl prefect, am asigurat constituirea unor echipe mixte poliţie/jandarmerie pentru a asigura condiţiile de carantină şi de izolare la domiciliu. Am decis suplimentarea locurilor de cazare pentru a asigura carantinarea persoanelor cu risc în ceea ce priveşte transmiterea infecţiei cu noul coronavirus. De asemenea, au fost asigurate cheltuielile cu hrana şi apa de consum pentru persoanele aflate în carantină, asistenţă medicală, precum si monitorizarea şi protecţia spaţiilor de cazare. în acest moment se fac demersurile necesare

pentru a pune la dispoziţie spaţiile de cazare necesare cadrelor medicale care doresc ca o perioadă să nu interacţioneze cu membrii familiei. S-a apelat la diferite entităţi care pot veni în susţinerea acestei acţiuni. însprijinul sistemului medical şi pentru o bună funcţionare a acestuia am redirecţionat de la Guvernul României, la cererea d-lui prefect, într-o primă etapă, materiale de protecţie pentru ca medicii noştri să îşi poată desfăşura în siguranţă activitatea, precum şi o cantitate însemnată de produse sanitare de strict necessitate”- a transmis Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa.
Acesta a mai arătat că Guvernul Romaniei, prin structurile teritoriale pune în aplicare toate măsurile necesare pentru limitarea şi

combaterea infecţiilor cu noul coronavirus. De asemenea, se fac toate demersurile pentru a reduce cât mai mult posibil efectele negative în domeniul economic şi social provocate de această criză.
„Am făcut apel de nenumărate ori ca această perioadă trebuie să devină una de unitate şi solidaritate. Le reamintesc tuturor celor implicaţi că politica se face pentru cetăţeni, că ne aflăm în slujba lor, nu în slujba intereselor de moment.
Îi rog, de asemenea să îşi amintească faptul că jurământul depus la preluarea mandatelor nu a fost o simplă formalitate ci o promisiune solemn adusă cetăţenilor” -a mai spus liderul liberal.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>