VIOREL MOLDOVAN: „SUNT CĂTRĂNIT DUPĂ ÎNFRÂNGEREA ASTA”

Mihai ROŞOIU

Înfrângerea cu 0-4 de la Cluj i-a stricat total starea de spirit lui Viorel Moldovan. Antrenorul celor de la Chindia spune că greşelile individuale au făcut diferenţa în deplasarea din Gruia şi a fost atât de supărat la finalul partidei cu CFR încât nu a mai vrut nici măcar să discute despre echipa naţională.
„Ştiam că vom avea un meci foarte dificil, dar când începi cu un handicap de 1-0, lucrurile se dau peste cap. Am reacţionat destul de bine, am avut câteva situaţii – puţine, într-adevăr -, dar am văzut aceeaşi superficialitate, naivitate şi aceleaşi greşeli copilăreşti.
Când oferi astfel de cadouri -mă refer la golul 2, la golul 3 -când ajungi ca fundaşul stânga să îţi marcheze, e o problemă. Am strâns prea mult acolo. Când oferi astfel de cadouri împotriva unei echipe precum CFR, cazi. Am reacţionat, am controlat jocul, dar CFR te lasă când eşti în avantaj. Se retrage deliberat pentru a obţine spaţiu. Trebuie să ne regrupăm ca să câştigăm meciurile care sunt importante pentru noi. Îl felicit pe Dan Petrescu, îi urez succes împotriva celor de la Lazio şi cam atât”, a spus Moldovan la finalul partidei.
Nominalizat pe listele care au nominalizat posibilul viitor selecţioner al echipei naţionale, Moldovan a fost reţinut şi a refuzat să mai comenteze această ipoteză. Antrenorul Chindiei a explicat că în urma unui eşec precum cel împotriva CFR-ului refuză să facă prea multe comentarii.
„Nu aş vrea să comentez despre echipa naţională, pentru că în momentul de faţă sunt distrus, sunt cătrănit. Nu pot comenta eu despre adversara de la baraj. Poate mâine sau poimâine mă voi mai linişti. După astfel de meciuri încerc să îmi păstrez calmul, să nu reacţionez şi să am reacţii la cald”, a spus Moldovan la finalul partidei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FLACĂRA, VICTORIE ÎN ULTIMUL JOC "ACASĂ" Flacăra Moreni - CS Baloteşti 3-0 (0-0)

Stadion: Flacăra. Spectatori: 150. Au marcat: Marius Zidăroiu (48-penalty), Andrei Iliescu (63), Cosmin Anton (83). Flacăra: Dută- Costache(Laslu), Matei, Vîrtej, Cernea- Constantin(87 Le\u), Calofir, Drăgan(75 A.Negrea)-Zidăroiu(69 Anton),A. Iliescu, Tocan. Antrenor: Gabriel Paraschiv. Baloteşti: Iordan- Catrina, Sere\eanu(90 Ciobanu), Paraschiv, I.Iliescu, Dragomir(84 Stem-ate), Neagu, Marin,Ionescu, Anghel, Flămânzeanu.0 Antrenor: Augustin Călin. Cartonaşe galbene: […]