VIOREL MOLDOVAN NU UITĂ!

Mihai ROŞOIU

La Europeanul din 2016, România a avut un parcurs dezastruos, fiind eliminată ruşinos după ce a obţinut un singur punct, cu Elveţia. Prezent la GSP Live, Moldovan, antrenorul Chindiei Târgovişte, îi critică dur pe o parte dintre jucătorii naţionalei de la acel turneu, despre care spune că nici nu ştiau pentru ce sunt prezenţi acolo:
„Am început bine acel turneu, chiar dacă a fost cu o înfrângere, ca joc am evoluat foarte bine împotriva Franţei. După care a urmat o repriză bună cu Elveţia, dar a doua repriză mai modestă. Am suferit din punct de vedere fizic, au fost mai puternici ca noi din acest punct de vedere. Am avut o pregătire destul de ciudată, mulţi jucători nu jucau la echipele lor de club. Senzaţia mea a fost că unii nu au conştientizat faptul că ne aflăm la un Campionat European şi că totuşi suntem România. Indiferent de situaţia, când ai Albania în faţă, ok ai şi Elveţia, dar trebuie să ai un alt nivel. Trebuie să ai o altă personalitate, să faci mult mai mult pentru a reuşi să treci de aceşti adversari” „Au fost nişte situaţi care m-au dezamăgit vizavi de implicare, de concentrare. Sunt tot felul de semnale. Mi s-a părut o stare de relaxare din

partea unora, unii nici nu au ştiut pentru ce suntem acolo. Poate greşesc, dar eu aşa am văzut lucrurile. Când nu îţi convine mâncarea, când nu îţi convine aia, aia. Scuză-mă, dar ai venit a Campionatul European. Eşti la un turneu final, joci cu Albania, Elveţia, de ce îţi tremură picioarele când intri pe teren? Ai personalitate în afara terenului, dar trebuie să ai personalitate pe teren. În afara terenului că dai din umeri, nu-ţi convine una-alta, aia nu mă interesează, trebuie să faci diferenţa pe teren”, scrie gsp.ro.
Moldovan nu îl iartă nici pe selecţionerul României de la EURO 2016, Anghel lordănescu.
„Dacă nea Puiu ar fi ascultat puţin şi de noi, poate altfel stăteau lucrurile. Am un raport excelent cu el şi îl apreciez enorm, am învăţat enorm de la el. Au fost câteva momente când poate trebuia să mai plece urechea şi la noi. Până la urmă, fiind antrenorul principal, normal că îţi asumi toate deciziile. Dacă mori, să mori pe mâna ta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

REPLICĂ PENTRU SORANA

Kristie Ahn, membră în Consiliul Jucătoarelor WTA, i-a răspuns Soranei Cirstea, după ce sportiva noastră a criticat faptul că a aflat de pe Twitter că turneul de la Indian Wells s-a anulat şi s-a arătat revoltată că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Roland Garros. Kristie Ahn i-a transmis Soranei […]