VIOREL MOLDOVAN, ANTRENORUL ETAPEI IN LIGA I

Mihai ROŞOIU

PORTAR Cătălin Căbuz (Viitorul / 23 de ani /
7 jocuri) – A avut şapte intervenţii decisive prin care i-a oprit pe ieşeni să se desprindă. A prins încredere şi a devenit pilon de bază în echipa lui Gheorghe Hagi.
FUNDAŞI Istvan Kilyen (Sepsi OSK / 21 de
ani / 5 jocuri) – Folosit titular în ultimele meciuri, a prins încredere, aspect vizibil în evoluţiile lui. Şi-a trecut în cont prima pasă decisivă din carieră în Liga
1.
Bogdan Planic (FCSB / 27 de ani /
6 jocuri) – Bucureştenii au bifat al doilea meci la rând fără gol primit, iar un rol împortant îl are apărătorul sârb, care se apropie de forma din precedentele două sezoane, când a fost de fiecare dată inclus pe lista celor mai buni fundaşi din campionat.
Adrian Piţian (Chindia / 23 de ani / două jocuri) – A fost ca un zid în faţa foştilor colegi de la Botoşani. Transferul sub conducerea lui Viorel Moldovan se dovedeşte a fi unul benefic pentru echipă, dar şi pentru jucător.
Bogdan Vătăjelu (U Craiova / 26
de ani / 6 jocuri) – A fost cel mai bun jucător de pe teren. A urcat în atac şi a oferit multe mingi colegilor din ofensivă. In plus, a marcat un gol spectaculos.
MIJLOCAŞI Antoni Ivanov (U Craiova / 24 de
ani / 10 jocuri) – A avut o evoluţie consistentă. A pasat decisiv la toate cele trei reuşite ale oltenilor, fiind primul fotbalist care reuşeşte o asemenea performanţă în ediţia curentă.
Gabriel Vaşvari (Sepsi OSK / 32 de ani / 10 jocuri) – A făcut excelent legătura între compartimentul defensiv şi cel ofensiv. A înscris pentru a 23-a oară din penalty, fiind cel mai bun dintre cei activi în CASA Liga 1 la acest capitol.
Alexandru Cicâldău (U Craiova /
22 de ani / 9 jocuri) – Responsabilizat de către antrenor cu banderola de căpitan, mijlocaşul alb-albaştrilor i-a răsplătit încrederea cu un gol superb şi cu o prestaţie lăudabilă.
ATACANŢI Ioan Dumiter (20 de ani / un joc
pentru Chindia) – A fost cel mai bun de pe teren! A deschis cu gol drumul târ-goviştenilor spre victorie şi a pasat decisiv pentru ultima reuşită a partidei de la Botoşani.
Constantin Budescu (Astra / 30 de ani / 3 jocuri) – Incântător, unic prin tot ce face în dreptunghiul verde! A marcat de două ori şi a ajuns la 61 de reuşite în principala competiţie internă din România.
Rivaldinho (Viitorul / 24 de ani / 4 jocuri) – A scos penalty-ul în urma căruia dobrogenii au egalat, apoi a marcat golul victoriei după o finalizare de atacant veritabil.
ANTRENORUL ETAPEI Viorel Moldovan (Chindia / 47 de ani) – A reuşit prima victorie a târgoviştenilor pe teren advers din acest campionat, succes venit în urma unui joc dominat tactic de către Chindia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MOLDOVAN ARE GÂNDURI MARI CU CHINDIA

„Am început această serie de trei jocuri cu un rezultat pozitiv la Botoşani, trei puncte foarte importante pentru noi. Am muncit foarte mult pe teren, am depus un efort colosal pentru această victorie. Am reuşit să câştigăm, e o victorie categorică pe un teren dificil, în faţa unui adversar complicat. […]