Vindecarea celor zece leproşi -recunoştinţa unui samarinean

Date:

Arhiepiscopia TragovistePr. dr. Stan Mihail Iulian
La hotarul dintre Galileea şi Samaria, intrând într-un sat oarecare, Iisus este întâmpinat de 10 leproşi, care, după obicei, se ţineau departe de aşezările locuite. Văzându-L pe Domnul, toţi îl rugară: „lisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!” (Luca 17,13). Mântuitorul îi îndeamnă atunci pe bolnavi să se ducă la preoţi spre a li se arăta, aşa precum era rânduit în legea lui Moise (Levitic 13,2); dar pe când se îndreptau către preoţi, se treziră sănătoşi. Domnul îi vindecase de la distanţă, ca odinioară pe fiul dregătorului (Ioan 4,53) şi pe sluga sutaşului (Matei 8,5-13, Luca 7,2-10). În faţa acestei minuni, care îi readusese la viaţă pe cei ce erau morţi între vii, numai unul dintre cei zece leproşi îşi aduse aminte de Iisus, înţelegând că Lui i se datora tămăduirea lor. Cu sufletul plin de recunoştinţă, el se reîntoarse la Domnul şi, căzând cu faţa la pământ, îi mulţumi pentru marea binefacere. Luca precizează că cel vindecat era samarinean. Purtarea acestuia îl mişcă pe Iisus, Care însă de îndată puse întrebarea: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?” Nu s-a găsit – întreabă mai departe lisus – să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (17,17-18). Ultimele cuvinte ale lui Hristos confirmă aceasta: „Credinţa ta te-a mântuit” (17,19). Samarineanul dobândise nu numai eliberarea de o boală cumplită, dar şi mântuirea propriului suflet, pe când ceilalţi, deşi evrei, rămaseră orbi faţă de minunea ce avusese loc în propria lor fiinţă. Ceea ce aduce schimbarea şi mântuieşte este credinţa (Mt 9,22; 15,28; Mc 10,52). Iertarea păcatelor şi vindecarea bolnavilor au ca punct de plecare comun credinţa, şi un scop comun, intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor, izbăvirea şi mântuirea sunt evenimente eshatologice, însă lucrate în istorie Şi scopul fundamental al vindecărilor şi minunilor în istoria Noului Testament şi în istoria Bisericii este în cele din urmă trăirea mântuirii. Astfel, credinţa uneşte esenţial minunea cu realitatea mântuitoare a împărăţiei lui Dumnezeu. Deoarece mântuirea înseamnă eliberare de păcat. Şi acest lucru se exprimă printr-o universală simţire şi trăire de către om a vindecării şi a stării de sănătate. Vindecarea şi sănătatea omului întreg, a sufletului şi a trupului.
Din pilda celor zece leproşi reiese limpede că Dumnezeu aşteaptă ca omul să-şi arate recunoştinţa pentru ceea ce i s-a dăruit, deşi Tatăl ceresc nu are nevoie de mulţumiri. El însă ştie că prezenţa în suflet a unui sentiment de gratitudine faţă de Providenţă şi de lucrările Sale este semnul cel mai evident al unei stări harice. Mântuitorul Însuşi a ridicat în diferite împrejurări rugăciuni către Tatăl. Nici una însă nu a exprimat în asemenea măsură dragostea Fiului pentru Părintele Ceresc şi recunoştinţa Sa pentru minunatele rânduieli divine, ca aceea rostită în clipa întoarcerii celor şaptezeci şi doi de ucenici din prima lor misiune, adevărat imn de slavă înălţat în cinstea lui Dumnezeu. Până şi Fiul, născut din veşnicie din Tatăl, a simţit deci nevoia, deoarece Îşi asumase întru totul condiţia umană, să aducă prisosul Său de recunoştinţă Ziditorului a toate, rugăciunea de mulţumire fiind cea mai curată formă de rugăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...