VIDEO. Un real pericol pentru traficul rutier. Reţelele de troleibuz dinTârgovişte, date uitării, au fost smulse de un tir

tir in targovisteTransportul in comun, în municipiul Târgovişte, se desfăşoară, din păcate, numai cu microbuze şi autobuze. Troleibuzele au fost retrase, dacă îmi amintesc bine, de prin anul 2005 şi… retrase au rămas, deşi în tot oraşul au rămas liniile de troleibuz, şi asta pentru că, încă de prin anul 2006, autorităţile locale de la acel moment spuneau că se are în vedere achiziţionarea de troleibuze noi, dar… din anul 2006 şi până în prezent singurele lucruri noi aduse… câteva autobuze, iar liniile de troleibuz, date uitării. Dacă încerc să fac o radiografie a troleibuzului în Târgovişte, şi sper să nu greşesc, constatăm că erau 3 linii de troleibuz: două care mergeau de la Combinatul de Oţeluri Speciale către capetele oraşului, şi care circulau la orele la care intrau-ieşeau muncitorii, liniile 8 şi 14, şi linia 5 – care făcea legătura între două capete ale oraşului şi circula din 30 în 30 minute şi din 60 în 60 de minute seara. Numărul total de troleibuze a fost de cinci. Troleibuzele au fost scoase complet din circulaţie şi a fost implementat un nou plan de transport. Primăria Municipiului Târgovişte a trecut la un nou plan de transport, al unei societăţi, care a presupus trasee principale şi trasee secundare ce fac legătura între cartierele Târgoviştei şi zonele centrale. La acestea se adaugă cursele regulate care fac legătura între cartiere şi zonele industriale, dar şi localităţile învecinate Târgo-viştei. Şi, aşa cum vă spuneam şi mai sus, reţelele de contact aerian pentru troleibuze au fost date uitării, ajungând într-o stare avansată de degradare, ba, mai mult, în unele situaţii devenind un real pericol în trafic. Miercuri seară, în municipiul Târgovişte s-a petrecut un incident care mai bine de o oră a paralizat traficul: cablul liniei de troleibuz de pe Bulevardul I.C. Brătianu – intersecţia cu strada Tudor Vladi-mirescu a fost rupt pe o lungime de câteva sute de metri de un tir, care, cel mai probabil, a greşit drumul. Traficul a fost paralizat, iar într-un târziu au apărut şi câteva maşini de poliţie, de intervenţie şi mai mulţi lucrători la locul incidentului, pentru a repune la loc firul, care fusese smuls undeva din dreptul Spitalului Municipal Târgovişte. Norocul a făcut să nu fie victime, pentru că pe reţelele de contact aerian pentru troleibuze nu mai există curent. La locul avariei era oprit şi „vinovatul”, un tir cu număr de Polonia. Mai în engleză, mai prin semne, poliţiştii şi lucrătorii au reuşit să se înţeleagă cu şoferul polonez. Într-un final, tirul a fost tras dintre cabluri, iar traficul a intrat în normal. tir in targovisteOare de ce autorităţile nu iau nicio măsură cu aceste linii ce însumează câţiva zeci de kilometri de traseu, care foloseau troleibuzelor din oraş? Şi să fie demontate şi, apoi, vândute? Banii care se vor strânge din vânzarea cablurilor de cupru să ajungă la bugetul local, care, după cum ştim, este lovit de criza financiară. Aşteptăm cu mare interes ziua în care pe ordinea de zi a unei şedinţe de Consiliu Local să se afle un proiect de hotărâre privind scoaterea din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Târgovişte a reţelelor de contact aerian pentru troleibuze, în vederea dezafectării şi valorificării materialelor rezultate. Firele sunt fabricate din cupru şi vor putea fi valorificate. Cred că s-ar ridica la o sumă destul de frumuşică, cu care s-ar putea face şi altceva pentru târgovişteni. Aceste reţele de contact aerian pentru troleibuze date uitării creează şi o imagine dezolantă municipiului Târgovişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liga a 3-a: Etapa a 5-a Chindia a realizat scorul etapei

Trei victorii ale gazdelor, un egal, două succese ale oaspeţilor şi doar 10 goluri marcate, 4 – localnicii, 6 – vizitatorii, sunt datele statistice ale acestei runde. Singura victorie în deplasare a realizat-o Chindia, care a învins-o, cu 3-0 (scorul etapei), pe F.C. Păpăuţi. Au marcat Cherchez, Văduca şi Pârvu. […]