Published On: mar, iul. 9th, 2013

VIDEO. Tinerii fermieri au semnat contractele de finanţare pentru proiectele pe Măsura 112, la Târgovişte, în prezenţa ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin

Daniel Constantin la TargovisteMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăti pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit, au fost prezenţi în judeţul Dâmboviţa, la sediul Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 3 Sud Târgovişte, la semnarea contractelor de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Masura 112 -„Instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurala. Prezenţi la acest eveniment au fost: Dorina Comşa, director CRPDRP Târ-govişte, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda. Masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadreaza în Axa I – „Creşterea competitivitaţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective: îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă; îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură, creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri; creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii. Fondurile totale alocate Măsurii 112 prin FEADR sunt de 337.221.484 euro, din care: contribuţia Guvernului României -20% şi contribuţia Uniunii Europene – 80%. Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Târgovişte a primit, de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi până în prezent, 2969 de solicitări pentru finanţare în cadrul Măsurii 112. Valoarea cumulată a acestor solicitări este de 81,9 milioane euro. Dintre acestea 1413 tineri fermieri au semnat contracte de finanţare cu APDR, valoarea plaţilor acestor contracte aflate în implementare la CRPDRP Târgovişte ridicându-se la 20 milioane euro. În urma ultimului raport de selecţie, înca 129 de proiecte cu valoarea de 3,24 milioane euro vor primi finanţare nerambursabila şi vor fi contractate.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>