VIDEO. Târgoviştea paralizată de o ploaie torenţială

Inundatii TargovistePloaia torenţială care s-a abătut în judeţul Dâmboviţa, a inundat una dintre centurile de ocolire a oraşului Târgovişte, pasajul Romlux şi câteva străzi din oraş. Ploaia a durat mai puţin de 30 de minute. Centura oraşului care face legatură între DN 72 Târgovişte-Găeşti şi DN 71 Târgovişte-Bâldana spre Bucureşti, o arteră de circulaţie cu două benzi pe sens, a fost inundată parţial pe un sens, pe o lungime de un kilometru, apa atingând pe alocuri şi o jumătate de metru adâncime. Traficul rutier în zonă a fost blocat şi deviat de poliţiştii locali pe celălalt sens pe care apa nu a pătruns. La pasajul de la Romlux care face legătura între oraş şi DN 72 A spre Câmpulung Muscel circulaţia a fost de asemenea blocată şi deviată de poliţiştii rutieri şi lucrătorii Poliţiei Locale, după ce apa acumulată a atins pe alocuri peste un metru adâncime, în condiţiile în care canalizarea nu a mai făcut faţă debitului mare de apă. Circulaţia în zonă a fost deviată pe Bulevardul Unirii şi şoseaua de centură care face legătura între Romlux şi Combinatul de Oţeluri Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Cabina unui trailer şi un compactor, mistuite de flăcări

Miercuri seară, doi bărbaţi au trăit clipe de groază în momentul în care s-au văzut cuprinşi de flăcări în cabina unui trailer. Pe DJ 714, în zona Sanatoriului Moroeni, într-o curbă, şoferului unui trailer care transporta un compactor, a pierdut controlul volanului din cauza unor defecţiuni la mecanismul de frânare […]