VIDEO. Simpozion dedicat Zilei Armatei la Târgovişte

armataÎn fiecare an, pe 25 octombrie, România sărbătoreşte Ziua Armatei. Decizia a fost luată pe vremea regimului comunist, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, în cinstea zilei de 25 octombrie 1944, zi în care Armata Regală Română elibera şi ultimele localităţi ardelene aflate sub ocupaţie străină: Satu Mare şi Carei. Înaintea instalării regimului comunist nu exista o zi anume pentru sărbătorirea oştirii, Armata fiind sărbătorită de Ziua Regelui. Ziua de 25 octombrie reprezintă un simbol cu valoare de referinţă pentru conştiinţa poporului român. Aceasta este o zi care, dincolo de semnificaţia ei strict istorică, aceea a eliberării, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc – de la cei care au contribuit, din vechime, la formarea naţiunii şi a statului român, ori de la eroii ştiuţi sau neştiuţi care au luptat în cele două războaie mondiale, până la militarii căzuţi la datorie în teatrele de operaţiuni din afara ţării, după 1990. Cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei Române, Casa Armatei din Târgovişte a găzduit un simpozion dedicat Zilei Armatei Române. Activitatea a fost organizată de către Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Filiala Dâmboviţa, în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala judeţului Dâmboviţa. În cadrul acestui simpozion au fost evidenţiate momentele semnificative ale existenţei Armatei României. Nu au lipsit nici alocuţiunile din partea Garnizoanei Târgovişte, col. ing. Nicolae Antonie, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, gl. bg.(rtg) Constantin Tănase, prim-vicepreşedinte, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, col. Petre Mortun, şi prof. dr. George Coandă. La sfârşitul simpozionului au fost înmânate şi o serie de diplome de onoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Iubirea - pâinea vieţii omeneşti

Preot loan ŞTEFĂNESCU A zis Mântuitorul: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu. Iar cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvântul Meu” (loan 14, 23-24). Din aceste cuvinte reiese că dragostea faţă de Dumnezeu se poate cunoaşte din faptele omului. Dacă un credincios ascultă de Dumnezeu şi îi […]