Published On: mar, iul. 23rd, 2013

VIDEO. REUNIRE CU NOUTĂŢI! * F.C. Municipal Târgovişte a început pregătirile cu un nou antrenor * Radu Zegheru este marea absenţă din lotul divizionarei C dâmboviţene * Târgoviştenii vor juca, joi, un meci amical cu Dacia Mioveni * În perioada următoare se va efectua un cantonament centralizat la Olăneşti

nichiduta.ro

Antrenor nou FCM Targoviste 201320 de jucători au fost prezenţi la primul antrenament oficial al verii pentru F.C. Municipal Târgovişte. Marea şi aşteptata noutate din sânul grupării dâmboviţene a fost prezentarea noului antrenor, Constantin Diaconu, omul care a preluat ştafeta de la Gigi Manea, retras din activitate. La ora 11:00, în sala de mese a cantonamentului de la Şotânga, patronul roş-albaştrilor, Ghiorghi Zotic, l-a prezentat pe noul tehnician al roş- albaştrilor, pe care l-a caracterizat ca fiind: „un antrenor serios, cu un bagaj consistent de cunoştinţe”. Ghiorghi Zotic a ţinut să le transmită propriilor jucători şi aşteptările pe care le are în sezonul care va începe luna viitoare: „Am încredere în voi şi sunt convins că puteţi reuşi lucruri frumoase în acest sezon. Vă felicit pentru victoria din cupă, dar cred că sunteţi conştienţi că în campionat va fi infinit mai dificil. Noul vostru antrenor a venit aici cu gândul de aAntrenor nou FCM Targoviste 2013 obţine rezultate bune şi sper ca toată lumea să înţeleagă că performanţa se obţine doar cu multă muncă”, a punctat preşedintele Municipalului.
Scurt şi concret a fost şi speech-ul lui Constantin Diaconu, noul antrenor al F.C.M.-ului dezvăluind că a urmărit atent parcursul echipei dâmboviţene de mai multă vreme: „V-am văzut jucând şi chiar am fost adversari în perioada în care am pregătit echipa din Topoloveni. F.C. Municipal Târgovişte este un brand în lumea fotbalului românesc şi aştept de la voi o comportare pe măsura numelui acestei echipe”, a spus argeşeanul.
ZEGHERUSE PREGĂTEŞTE CU FORTUNA BRAZI
Marea absenţă din lotul târgoviştean a fost cea a portarului şi căpitanului Radu Zegheru. Goal-kepeer-ul Municipalului a primit acceptul conducerii să se prezinte la reunirea divizionarei C prahovene, Fortuna Brazi, formaţie care şi în acest sezon şi-a anunţat intenţiile de promovare. Antrenor nou FCM Targoviste 2013Conform informaţiilor furnizate chiar de Ghiorghi Zotic, Zegheru a avut mai multe oferte în această vară: „Nu doar cei de la Brazi s-au interest de serviciile lui Zegheru. Au fost trei sau patru echipe care au dorit să ştie care este situaţia sa la F.C. Municipal”. În aceste condiţii, lotul prezent la primul antrenament a cuprins 20 de jucători, cele mai importante noutăţi fiind Leţu şi Negotei II, iar până la startul noului sezon mai sunt aşteptaţi câţiva fotbalişti care să acopre posturile deficitare.
JOC-TEST CU
DACIA MIOVENI
Primul meci sub comanda lui Constantin Diaconu este programat la jumătatea acestei săptămâni. Mai exact joi, pe stadionul din Ştefăneşti, F.C.M. va da piept cu Dacia Mioveni într-un amical de „încălzire” pentru divizionara C dâmboviţeană. Amicalul cu gruparea argeşeană va fi urmat de un cantonament centralizat la Olăneşti, care ar putea fi interupt de meciul de cupă programat la jumătatea săptămânii viitoare. În funcţie de numele adversarei din turul al doilea al competiţieie surprizelor, programul Municipalului ar putea fi modificat. Până atunci însă, formaţia târgovişteană se va pregăti la baza proprie.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro