Published On: lun, iul. 15th, 2013

VIDEO. Pucioasa, staţiune balneoclimaterică doar cu numele, nu şi cu acte

Conferinta Ministrul Turismului Maria Grapini la TargovisteTurismul balnear trebuie reabilitat în România, ca destinaţie care poate dezvolta turismul românesc, prin folosirea resurselor cu care ţara a fost binecuvântată de Dumnezeu. România este una dintre ţările care beneficiază de la Dumnezeu de resurse naturale, izvoare termale şi de apă minerală. Ministrul Maria Grapini a afirmat la Târgovişte că a avut neplăcuta surpriză să afle că nu există certificate de omologare pentru majoritatea staţiunilor balneoclimaterice din ţară, acestea fiind doar cu numele declarate staţiuni balneare. Un exemplu foarte clar fiind staţiunea Borsec, care se află în curs de omologare. Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că şi oraşul Pucioasa nu este omologat ca staţiune balneară. Deja o parte din staţiunile balneare au fost avizate. Alte cinci staţiuni balneare urmează să fie autorizate de guvern, astfel încât turiştii străini care vin să se trateze la apele termale din România să-şi poată deconta, în ţările de origine, serviciile de care au beneficiat, a precizat Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism: „Avem potenţial natural. Avem o treime din resursele de ape termale şi n-am valorificat acest potenţial foarte important pentru sănătate, pentru tratament, pentru wellness. Am prezentat un memoriu la guvern şi sunt bucuroasă acum că există un grup de lucru care se ocupă de revigorarea turismului balnear. Acum se află în avizare încă cinci staţiuni, pentru că e o procedură de avizare, în consens cu ministrul Sănătăţii am pusConferinta Ministrul Turismului Maria Grapini la Targoviste pe listă încă cinci staţiuni şi aştept şi Pucioasa. Nici oraşul Pucioasa nu este avizat ca staţiune balneară. Aştept dosarul din partea autorităţilor”, a spus Grapini. Conform directivelor europene, cetăţenii din Uniunea Europeană au posibilitatea de a-şi deconta la casa de sănătate din statul din care provin tratamentele de la staţiunile balneare din România. Deşi oraşul de sub poalele Patranei este cunoscut ca staţiune balneară, Pucioasa nu are un certificat care să ateste acest lucru. Documentul ar putea fi emis doar de Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti. Lipsa acestui certificat de Staţiune Balneoclimaterică Pucioasa a fost confirmată şi de preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: „Nu există, la momentul acesta, staţiunea balneoclimaterică Pucioasa înregistrată ca atare şi care ar putea să profite de oportunităţi de finanţare. Evident că noi avem anumite facilităţi balneoclimaterice acolo. Pentru acordarea statutului de staţiune balneoclimaterică trebuie făcut un studiu de institutul de specialitate din Bucureşti, care să ateste existenţa condiţiilor de mediu, climă, aer, apă, beneficiu al tratamentului care se face acolo. Am solicitat domnului primar Bădău lucrul acesta, sper să treacă peste anumite reticenţe şi opinii care nu au legătură cu interesul de dezvoltare a zonei, în sensul că mi-a zis, aşa, prin intermediarii din consiliu: ce treabă am eu cu problemele lui din Pucioasa? Sper să treacă peste lucrurile astea, să obţinem acest studiu de la Institutul de Balneclimatologie din Bucureşti şi, în baza lui, să promovăm un proiect de hotărâre de Guvern. Că aşa se face!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Şi nu din răutate, vrem să facem câteva precizări. În urmă cu un an, oraşul Pucioasa şi alte două localităţi dâmboviţene, Vulcana Băi şi Bezdead, au beneficiat de un proiect de promovare a turismului balnear. Proiectul s-a demunit „Turism balnear dâmboviţean, tradiţie şi continuitate” şi valoarea totală a fost de 1.041.600 lei. Obiectivul general al proiectutui a constat în dezvoltarea şi consolidarea turismului balnear din judeţul Dâmboviţa, prin sprijinirea promovării produselor specifice, în vederea dezvoltării durabile a turismului la nivel local, judeţean, regional şi naţional. Obiectivul specific al proiectului l-a constituit valorificarea potenţialului turistic local prin promovarea resurselor naturale, în scopul creşterii gradului de atractivitate ca destinaţie turistică, respectiv a localităţilor dâmboviţene. Şi uite aşa, în Dâmboviţa, pe bani europeni, s-a promovat ceva ce nu există.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>