Published On: joi, Noi 28th, 2013

VIDEO. Poştăriţă atacată şi jefuită în comuna Buciumeni

politiaO poştăriţă din comuna dâmboviţeană Buciumeni, satul Valea Leurzii, a fost atacată şi jefuită. Agresorul, care a furat 25.000 de lei de la factorul poştal, este căutat la această oră de poliţişti. Din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că femeia, în vârstă de 53 de ani, aflată în timpul serviciului, se deplasa pe jos, pe un drum ce face legătura între Buciumeni şi Valea Leurzii, pentru a împărţi corespondenţă şi bani, iar într-o zonă nelocuită, la un moment dat, a fost atacată de cineva, care a lovit-o în zona capului şi i-a furat banii. Agresorul a dispărut de la locul faptei, iar femeia a rămas inconştientă, la pământ. Prin zonă a trecut un taximetrist şi a sunat la 112, cerând ajutorul poliţiei. Poştăriţă a fost lovită la cap şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde a rămas sub supravegherea medicilor. Poştăriţa a fost sfătuită la un instructaj acum o lună să ceară sprijinul oamenilor legii în zilele în care distribuie bani, dar ieri nu a procedat aşa. Infracţiunea a avut loc pe drumul care face legătura între satele Buciumeni şi Valea Leuzii, iar atacatorul i-a furat toată suma de bani pe care femeia o avea asupra ei. Rudele şi vecinii spun că femeia nu venea pentru prima dată pe jos, pe acel drum. Ba, mai mult, oamenii din Valea Leurzii spun că, cel mai probabil, poştăriţa a fost urmărită. Reprezentanţii Poştei Române ne-au confirmat faptul că poştăriţa avea asupra ei banii pentru pensii şi alte drepturi băneşti pe care localnicii din Valea Leurzii urmau să-i primească. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea agresorului şi recuperarea prejudiciului. Au fost instituite filtre pe raza întregului judeţ, toate maşinile fiind verificate. Oamenii legii deja au constituit un cerc de suspecţi, care urmează să fie audiaţi.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>