Published On: vin, Ian 10th, 2014

VIDEO. O nouă hală de producţie, pusă în funcţiune la Parcul Industrial Moreni. Parcul Industrial Moreni a ajuns să fie închiriat 100%

croitorieDacă se vrea, se poate. Plecând de la acest principiu, Parcul Industrial Moreni a ajuns să fie închiriat 100%. În spaţiile de producţie administrate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa muncesc aproximativ 1.000 de dâmboviţeni. Reţeta succesului în aceste vremuri de criză este seriozitatea şi implicarea celor care conduc destinele Parcului Industrial Moreni. Aproximativ 1.000 de oameni muncesc în momentul de faţă în Parcul Industrial Moreni şi sunt 31 de firme. Suprafaţa acestuia a fost închiriată 100% către diverşi agenţi economici care au găsit în parc condiţii optime pentru demararea şi dezvoltarea afacerilor. Mihai Petrescu, Directorul Parcului Industrial Moreni, nu a stat cu mâinile în sân, a adus parcul la standarde europene, a făcut demersuri continue de modernizare a acestuia şi de a atrage investitori. Ieri, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţu-ţuianu, prefectul Victor Sanda, directorul Parcului Moreni şi primarul din Moreni au inaugurat, în cadrul Parcului Industrial Moreni, o hală de producţie ce a fost închiriată deja unei societăţi al cărui obiect de activitate este „Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte”.

parc moreni

Deja societatea şi-a început activitatea şi au fost angajate 180 de persoane. Prin decizia CJ Dâmboviţa nr. 68 din 17 iulie 2012, au fost transferate de la Direcţia Patrimoniu a CJ Dâmboviţa elemente componente ale unei hale de producţie, şi, astfel, a fost realizată o nouă hală în parcul de la Moreni. Hala nou construită are o     suprafaţă de 1.683 metri pătraţi,o lungime de 46,7 metri şi o lăţime de 36 metri. Au fost amenajate spaţiu de producţie, birouri, grupuri sanitare, sală de mese şi depozite.

parc

Valoarea totală a investiţiei realizate de CJ Dâmboviţa a fost de 947.761,04 lei. În acest an un investitor va realiza din fonduri proprii, tot în cadrul Parcului Moreni, o hală productivă unde va funcţiona o instalaţie de protecţie prin zin-care. CJ Dâmboviţa şi conducerea Parcului Moreni au un proiect de modernizare a racordului electric şi a reţelelor interne, proiect în curs de realizare, în valoare de 3 milioane lei. O altă preocupare este extinderea suprafeţei parcului ca urmare a solicitărilor din partea unor investitori străini.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>