VIDEO. La un pas de explozie. Proiectil neexplodat, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, găsit de muncitorii care lucrau la canalizare în Târgovişte

DAMBOVITA PROIECTIL NEEXPLODAT GASIT DE MUNCITORIUn proiectil neexplodat a fost descoperit, ieri dimineaţă , în timpul unor săpături la canalizare, în apropierea Pieţei Aurora, din microraionul IV al municipiului Târgovişte. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a intervenit cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea elementu-luii de muniţie. Câţiva muncitori care săpau un şant pentru canalizare au dat de un proiectil neexplodat, din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Norocul a făcut ca muncitorii să nu folosească picamerul în acel moment, altfel, spun specialiştii, explozia ar fi făcut ravagii pe o rază de 1.000 de metri. Muniţia, de calibrul 75 de mm, a fost ridicată de specialiştii pirotehnişti şi urmează să fie detonată. Proiectilul a fost găsit de câţiva muncitori ai primăriei care efectuau săpături pentru canalizare. La un moment dat, unul dintre muncitori a observat muniţia însă în primă fază a crezut că este vorba de o conductă: „Săpam la târnacop şi am găsit proiectilul. Am dat uşor că dacă dădeam cu picamerul, era pericol”, a declarat un muncitor. „Era la suprafaţă. În primă fază am crezut că este ţeavă, însă, când am scos la suprafaţă, am realizat că este proiectil”, a afirmat un alt muncitor. Imediat cum au realizat că au găsit un proiectil, muncitorii au anunţat autorităţile. La faţa locului au sosit poliţiştii, care au împrejmuit zona, dar şi pirotehniştii, care au ridicat proiectilul: „Echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului Târgovişte a fost solicitat în zona Pieţei „Aurora” din Târgovişte, unde, în urma unor săpături efectuate de angajaţii unei firme care executau DAMBOVITA PROIECTIL NEEXPLODAT GASIT DE MUNCITORIlucrări în zonă, a fost găsit un element de muniţie (proiectil exploziv calibrul 75 mm în stare de funcţionare).Echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Târgovişte a asigurat zona până ce echipajul pirotehnic de la I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa a ridicat elementul de muniţie, care a fost transportat în vederea depozitării şi distrugerii ulterioare într-un poligon specializat. Proiectilul neexplodat este din timpul celui de al doilea război mondial. La un moment dat, unul dintre muncitori a observat muniţia, dar au crezut în primă fază că este vorba de o conductă. Muncitorii care lucrau aparţin Primăriei Târgovişte, iar ei au fost inspiraţi că nu au acţionat în zonă cu picamerul, alftel s-ar fi produs o deflagraţie care ar fi provocat pagube pe o rază de 1.000 de metri”, a declarat specialist pirotehnist Doru Bolovan, ISU Dâmboviţa. „Un proiectil au găsit muncitorii. Este ca un porc acolo, în şanţ. Se făceau lucrări în zonă”, a declarat un locatar din zonă. Muniţia este rămasă din timpul celui de al Doilea Război Mondial şi era în perfectă stare de funcţionare. Acesta a fost ridicat şi transportat, urmând a fi detonat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TÂRGUL ANUAL DE LA TITU

Luna aceasta, în perioada 12-15 septembrie, va avea loc, în oraşul Titu, Târgul anual. Evenimentul este o tradiţie a localităţii, funcţionând neîntrerupt de la 1853 încoace. An de an, se bucură de participarea a aproximativ 30.000 de oameni din întreg judeţul, dar şi din alte zone ale ţării. Viceprimarul oraşului, […]