VIDEO. La Ulieşti: Copil de 3 ani, muşcat de câinele vecinului

Copil muscat de caineLuni seară, un copil de numai 3 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce a fost muşcat de câinele unui vecin. Incidentul s-a petrecut în comuna dâmboviţeană Ulieşti. Potrivit mamei, copilul de 3 ani s-a apropiat să pună mâna pe o capră a vecinului, iar atunci câinele l-a muşcat: „A vrut să se ducă să pună mâna pe o căpriţă, să se joace cu ea, şi atunci câinele s-a repezit la el. Câinele era al vecinului şi era legat. Nu este grav, dar s-a speriat foarte rău copilul”, a afirmat mama copilului. Copilul prezenta plagă superficială la cap, la torace şi, la picior, deasupra genunchiului. Stăpânul câinelui a fost cel care i-a sărit în ajutor copilului şi tot el l-a transportat pe micuţ la spitalul din Găeşti. De aici, medicii au decis să-l trimită pe copil, împreună cu mama, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Micuţul a rămas internat şi îi va fi administrat şi vaccinul antirabic. Cu siguranţă, câinele va fi monitorizat, pentru a se stabili dacă este turbat sau nu. Câinele care l-a atacat pe copilul de 3 ani, se pare, este din rasa ciobănesc.
Câinii simt frica victimelor şi devin şi mai agitaţi
Nu fugiţi din faţa câinilor agresivi! Este sfatul dat de specialişti, care spun că, în cazul unui atac, victima trebuie să îşi înfrâneze impusul de a fugi din faţa animalelor. Animalele simt frica oamenilor şi devin şi mai agresive, spun dresorii. Dacă animalul de companie este atins sau mângâiat când este în suferinţă, nu va ezita să muşte sau să-şi manifeste altfel agresivitatea. Câinele se apără – nu doreşte ca cineva să-i sporească disconfortul. Pentru a evita incidentele, stăpânul trebuie să fie foarte atent, deoarece nu cunoaşte mesajele corporale transmise de câinele care suferă. Durerea îi face până şi pe câinii docili să devină de nerecunoscut. Iar dacă este vorba de câini cu temperament agresiv, aceştia pot deveni de-a dreptul periculoşi. Alţi factori responsabili de agresivitatea câinilor, potrivit cercetătorilor, ar avea legătură cu confortul psihic al căţelei în perioada sarcinii, modul în care sunt îngrijiţi căţeii imediat după naştere, vârsta şi condiţiile înţărcării, experienţele trăite de căţel în perioada de socializare, dieta, mişcarea şi modalităţile în care sunt pedepsiţi de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liga a 3-a. Seria a 6-a. Etapa a 4-a O serie a surprizelor

Mâine, va fi o nouă etapă în Liga a 3-a. în C6 sunt câteva meciuri interesante. în derbyul oraşului Câmpina, se vor duela Fortuna Poiana şi F.C.M., pe terenul primeia. Ambele combatante au obţinut rezultate corespunzătoare în runda trecută: Poiana a învins, cu 6-1, în deplasare, cu amărăşteana F.C. Păpăuţi, […]