Published On: lun, iul. 15th, 2013

VIDEO. Direcţiile strategice de turism au nevoie de un brand

nichiduta.ro

Conferinta Ministrul Turismului Maria Grapini la TargovisteIn ultima săptămână, judeţul Dâmboviţa s-a aflat pe agenda vizitelor în ţară ale mai multor miniştri şi, nu în ultimul rând, pe agenda premierului Franţei şi a premierului Victor Ponta. Dacă luni, în Dâmboviţa s-a aflat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vineri, la Titu, premierul Victor Ponta, însoţit de premierul Franţei, sâmbătă, s-a aflat pentru câteva ore ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini. Maria Grapini a avut o întâlnire cu preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda. Ministrul a purtat o serie de discuţii cu autorităţile judeţene privind dezvoltarea şi promovarea turismului în zonă. Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a susţinut şi o conferinţă de presă. Câte un brand subsectorial pentru direcţiile strategice de turism
Printre subiectele abordate, ministrul Maria Grapini a afirmat că este nevoie de câte un brand subsectorial pentru direcţiile strategice de turism, pentru a se şti ce trebuie promovat:Conferinta Ministrul Turismului Maria Grapini la Targoviste „Cele şase direcţii strategice pe care le-am ales -turismul de sănătate-balnear, turismul cultural, turismul istoric, ecoturism, agroturism, la toate acestea ne trebuie un brand. Un brand subsectorial, în care să ştim ce promovăm. Dacă promovăm ecoturismul, să avem un brand pentru eco-turism şi toate localităţile, toate delimitările pe care le avem pe ecoturism să fie foarte bine branduite şi cunoscute”, a afirmat Maria Grapini. Circuite turistice tematice
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a mai spus că promovarea ţintită a unor circuite, cum ar fi cel al peşterilor, salinelor sau castelelor, poate atrage un număr mai mare de turişti: „Vrem să promovăm circuite de trasee. Lucrăm acum la circuitul peşterilor. România are peşteri extraordinare, care sunt prea puţin cunoscute. Circuitul peşterilor, circuitul salinelor…, avem foarte multe saline: Slănic Prahova, Praid, Slănic Moldova şi atunci ne-am gândit să facem un circuit al salinelor, pentru că sunt doritori. E turism de nişă, evident. Circuitul castelelor, în care se încadrează şi Târgoviştea. Vrem să facem un circuit al castelelor unde a stat Vlad Ţepeş. Poate fi un produs care atrage turişti. Avem Delta Dunării, rezervaţie unică în lume, nu numai în Europa. Mi-a prezentat preşedintele Consiliului Judeţean de acolo dorinţa de a avea un brand al Deltei Dunării”, a declarat ministrul Maria Grapini. Ministrul Maria Grapini speră că, printr-o politică coerentă de promovare a turismului în România, numărul turiştilor va creşte.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro