VIDEO. Direcţiile de dezvoltare ale judeţului Dâmboviţa Dialog între reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene şi autorităţi judeţene şi locale

corpukIeri, la largovişte, ar ti trebuit să vină într-o vizită de lucru ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, însă, din motive întemeiate, domnia sa nu a mai ajuns, dar şi-a trimis reprezentanţi, pe Gabriel-Călin Onaca – secretar de stat, Alin Sorin Mitrică – secretar de stat şi pe Mihaela Toader – Directorul Direcţiei Programare din Ministerul Fondurilor Europene. Alături de reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene a tost şi Corneliu Vişoianu, consilier al primului ministru, Victor Ponta. La Corpul K al Universităţii Valahia a avut loc o întâlnire cu oaspeţii de la centru, în cadrul căreia au avut loc dezbateri legate de absorţia tondurilor europene şi neregulile care au dus la suspendarea tinanţării pe principalele programe operaţionale şi corecţii tinanciare. La întâlnire au tost prezenţi reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, parlamentarii dâm-boviţeni, primarii şi autorităţile judeţene. Totodată, s-a adus în discuţie şi tema „Dezvoltarea judeţului Dâmboviţa în perioada 2014-2020, prin implementarea proiectelor cu tinanţare europeană”.
Absorbţia fondurilor europene s-a triplat
În doar opt luni de la întiinţare, Ministerul Fondurilor Europene a reuşit să tripleze absorţia tondurilor europene şi acest lucru a tost atirmat de Alin Sorin Mitrică – secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. De asemenea, secretarul de stat a mai spus că trebuie utilizate tondurile europene în acele domenii în care România are un avantaj real în comparaţie cu celelalte ţări, pentru a produce etecte în economie. Pentru perioada de programare 2014-2020, se au în vedere moditicarea abordării procedurilor de accesare a tondurilor europene şi schimbarea circuitului documentelor tinanciare.
Planul pentru Dezvoltare Regională 2014 – 2020Conferinta Tutuianu Facultate
Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia, a vorbit celor prezenţi în sală despre primele drafturi ale analizei socio-economice si ale analizei SWOT, ambele părţi componente ale Planului pentru Dezvoltare Regională 2014 -2020. Conform ADR Sud Muntenia, ambele documente sunt variante de lucru ce urmează a fi actualizate cu date statistice la zi, pe măsura publicării acestora. În exerciţiul financiar 2014-2020, investiţiile vor fi direcţionate cu prioritate către: creşterea competitivităţii (investiţii în cercetare-dezvoltare-inovare, tehnologia informaţiei, capital uman), dezvoltarea infrastructurii, utilizarea eficientă a resurselor, îmbunătăţirea capacităţii administrative. Proiectele, bazate pe nevoile reale ale comunităţilor
Corneliu Vişoianu, consilier al primului ministru – Victor Ponta, prezent la Târgovişte, a spus că trebuie să ştii ce ai de tăcut, cum să taci şi unde, pentru ca proiectul să tie acceptat, şi că proiectele sunt lipsite de esenţă dacă nu sunt bazate pe nevoile reale. Totodată, Corne-liu Vişoianu, consilier al primului ministru – Victor Ponta, a atir-mat că problema principală la nivel local este una de încredere. Pentru ca regiunile ţării să se dezvolte cu adevărat, trebuie să se aibă în vedere nevoile care există într-o regiune şi abia apoi să se realizeze proiecte.
Facilitarea accesului la sursele de finanţare europene
De asemenea, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a adus în discuţie soluţiile de tacilitare a accesului la sursele de tinanţare europene, în vederea creşterii ratei de absorbţie, domeniile care vor beneticia de tinanţare în perioada de programare 2014-2020, măsurile de control şi supraveghere pentru o bună implementare a proiectelor. Dezbaterea de ieri, de la Târgovişte, urmăreşte să contribuie cu soluţii concrete la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor UE de la nivelul judeţului Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Bezna în Vârfuri Iluminatul public modern nu funcţionează, fiind doar pe post de decor

O infrastructură învechită, creşterea interesului şi a soluţiilor în ceea ce priveşte impactul asupra mediului şi costurile de energie ridicate au generat o implicare tot mai puternică în rândul autorităţilor pentru modernizarea reţelelor de iluminat public. Adeseori, soluţia aleasă este una simplă -instalarea unor corpuri de iluminat cu LED. Urmând […]