Published On: vin, iul. 5th, 2013

VIDEO. DESCOPERIRE MACABRĂ Un bărbat neidentificat încă de poliţişti, găsit mort în râul Dâmboviţa

barbat gasit mort in apa la vacarestiCadavrul unui bărbat de aproximativ 50- 60 de ani a fost găsit ieri după-amiază, în amonte de barajul din localitatea dâmboviţeană Văcăreşti, pe malul stâng al râului Dâmboviţa. Pompierii au fost cei care au adus cadavrul pe mal. Poliţiştii nu au reuşit încă să afle identitatea cadavrului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, poliţiştii din Văcăreşti au fost sesizaţi despre faptul că în amonte de barajul din localitatea dâmboviţeană Văcăreşti, pe malul stâng al râului Dâmboviţa, în zona Râpa, a fost găsit un cadavru cu identitate necunoscută de sex masculin, adus de apa râului. Cadavrul a fost văzut de soţia primarului comunei Lucieni, care se afla cu mai mulţi oameni la fân într-o grădină situată pe malul drept al râului Dâmboviţa, pe raza comunei Lucieni: „Noi am venit la fân şi l-am zărit pe malul celălalt. În primă fază am zis că nu este, dar ne-am uitat mai atent şi am văzut că este om. Cred că a fost adus de apă pentru că la noi în comună nu a dispărut nimeni. Apa a fost mare, ne-a inundat şi grădinile, cu siguranţă a fost adus de apă”, a declarat Liliana Mocănescu, soţia primarului din Lucieni. „M-a sunat soţia care era la fân şi mi-a spus că pe malul stâng al râului Dâmboviţa este un om mort în apă. Imediat am sunat la poliţie, iar dânşii au sosit la faţa locului. Nu este pe raza comunei Lucieni, este pe raza comunei Văcăreşti. Cu siguranţă a fost adus de apă din amonte. De la noi nu a dispărut niciun om”, a declarat primarul comunei Lucieni, Gheorghe Mocănescu. Pentru a putea scoate cadavrul la mal a fost nevoie de intervenţia pompierilor: „Am intervenit pentru scoaterea unui cadavru aflat pe albia malului stâng al râului Dâmboviţa. Intervenţia a fost dificilă din cauza faptului că apa era mai adâncă pe malul drept”, a declarat sergent major Constantin Cornea, ISU Dâmboviţa. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului, însă nu s-a putut stabili identitatea acestuia: „Am fost sesizaţi cu privire la faptul că a fost găsit un bărbat decedat pe malul stâng al râului Dâmboviţa. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, identitatea bărbatului încă nu a fost stabilită. Se pare că are în jur de 50 de ani. Se continuă cercetările pentru a se stabili identitatea bărbatului şi împrejurările în care a survenit decesul”, a declarat agent Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă, era în putrefacţie şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa în vederea efectuării necropsiei.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>