VIDEO. Dacă vor fi anticipate, Cristian Stan, candidatul PSD la fotoliul de primar al Târgoviştei

Conferinta PSD 11.04.2013După cum ştim cu toţii, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în procesul de corupţie privind achiziţia la preţuri supraevaluate a unor echipamente pentru locuri de joacă. Decizia de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare a primarului Gabriel Boriga aparţine Judecătoriei Târgovişte, însă a fost atacată cu recurs de către procurorii DNA Ploieşti, la Tribunalul Dâmboviţa. La şedinţa de judecată din 22 aprilie, în concluziile rechizitoriului DNA Ploieşti s-a solicitat instanţei pentru inculpaţii Gabriel Boriga şi Gheorghe Simoiu pedeapsă în regim de detenţie şi menţinerea sechestrului pe avere, iar pentru Mihai Olaru, pedeapsa cu suspendare. Dacă în urma recursului decizia de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare se menţine ori se schimbă cu pedeapsă în regim de detenţie, indiferent de decizie, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, îşi pierde mandatul şi vor fi alegeri anticipate la Târgovişte pentru primar. Luând în calcul această situaţie, PSD deja şi-a pregătit un candidat pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte, nimeni altul decât Cristian Stan, preşedintele PSD Târgovişte şi actualmente consilier local municipal. Chiar ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al PSD Târgovişte, loan Ţuţuianu, care este şi viceprimarul municipiului Târgovişte, a făcut publică o hotărâre a Biroului Permanent PSD Târgovişte, că preşedintele organizaţiei Cristian Stan este candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte. Această hotărâre a Biroului Permanent PSD Târgovişte va fi validată într-o conferinţă extraordinară ce va avea loc în maximum două săptămâni, dar, totodată, va fi avizată şi de către Biroul Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa: „Un partid serios se pregăteşte din timp pentru alegeri. Aşa cum v-am spus, este posibil să avem alegeri anticipate pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte. Noi ne pregătim din timp. Biroul Permanent Municipal a luat decizia ca domnul Cristian Stan să fie candidatul la primăria Târgovişte. Urmează să avem în maximum două săptămâni o conferinţă extraordinară, dar, totodată, decizia va trebui să primească şi avizul Biroului Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa. S-a făcut şi un sondaj de opinie. Am fost mai mulţi, eu, Cristian Stan şi Eugen Pătraşcu. S-a luat decizia ca preşedintele organizaţiei să-şi asume responsabilitatea unei astfel de candidaturi”, a declarat loan Ţuţuianu. Preşedintele executiv al PSD Târgovişte, loan Ţuţuianu, întrebat de presă dacă nu cumva acest anunţ făcut public va afecta într-un fel USL, a spus că nu sunt probleme şi colegii liberali fie vor susţine candidatul PSD, fie îşi vor desemna şi ei un candidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Condiţii mai accesibile pentru certificarea produselor ecologice

Asociaţiile de producători din agricultura ecologică şi-au prezentat propunerile în perspectiva adoptării viitorului regulament privind producţia ecologică şi etichetarea producţiei ecologice. Date fiind specificul şi potenţialul României, cu foarte multe ferme mici inclusiv în zona de deal şi de munte, care pot îndeplini criteriile pentru certificare ecologică, a fost abordată […]