VIDEO. A intrat cu maşina într-un stâlp de joasă tensiune

Accident masina micro 2Un tânăr de 18 ani, posesor al permisului de conducere categoria B, cel mai probabil de câteva luni, în timp ce conducea un autoturism, se pare că nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de joasă tensiune aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma evenimentului rutier care s-a produs pe o stradă din municipiul Târgovişte, microraionul 2, din fericire conducătorul auto s-a ales doar cu o sperietură, iar pasagerul din dreapta, cu o mică leziune la cap: „Eram în casă şi am auzit o buşitură puternică. A intrat în stâlp, probabil a pierdut controlul. Este începător, probabil l-a furat şi a pierdut controlul şi nu a mai putut să se redreseze”, a declarat o doamnă. „Probabil băiatul s-a intimidat când a intrat în curbă, în loc să pună pe frână, a pus pe acceleraţie, şi a intrat în stâlp”, a afirmat un domn. Pagubele materiale sunt destul de mari. Este vorba despre avarierea autoturismului şi stâlpul de joasă tensiune, care, cel mai probabil, va fi înlocuit şi costă aproximativ 4.000 lei: „Un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor din Târgovişte, nu a adaptat viteza în curbă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de joasă tensiune. Poliţiştii se află la faţa locului, urmând să se întocmească procesul verbal de contravenţie, iar conducătorul auto să fie sancţionat contravenţional”, a declarat agent Raluca Florescu IPJ Dâmboviţa. La faţa locului a sosit şi un echipaj de poliţie pentru a constata cele întâmplate şi a se lua măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. COMUNA CORNĂŢELU, LOVITĂ DE VIJELIE Copaci rupţi şi acoperişuri smulse de vânt

Zece acoperişuri au fost distruse şi câţiva copaci au fost doborâţi în doar câteva minute, în urma vijeliei de joi seară în localitatea dâmboviţeană Cornăţelu, sat Bolovani: „Mi-a luat tabla de pe casă. Mi-a dus-o în stradă la vreo 200 de metri. Sincer, era un nor negru şi nu se […]