
Vasile Duţă şi Matei Bucura, coordonaţi de Sorin Erlic, au reuşit să devină învingători la ediţia din acest an a Cupei Bucov, găzduită de Asociaţia Club Sportiv Roland, din localitatea Bucov, aflată în apropierea oraşului Ploieşti.
Vasile Duţă a terminat pe primul loc la categoria 16 ani, după o evoluţie excelentă pe toată durata competiţiei.
În cursa pentru trofeul pus în joc, tenismenul Clubului Sportiv Târgovişte i-a învins pe Alexandru Mihai Marin (CS Unirea Urlaţi) – 6-3, 6-2; Matei Mihai Stanciu (CSŞ Ploieşti) – 6-3, 6-1 şi Alin Ştefan Butnaru (Asociaţia Tenis Club Victor Hănescu) – 6-4, 6-4 şi Teodor Stoica (Asociaţia Sportivă Ploieşti), cu 6-1, 6-2.
Matei Bucura a arătat şi el o evoluţie foarte bună pe toată durata întrecerii şi a devenit învingător la categoria 10 ani.

În disputa pentru primul loc, sportivul de la CS Târgovişte l-a învins pe favoritul 1, Victor Dobrescu (AS Tenis Club Bucureşti), cu 4-2, 4-0.
În schimb, până la disputa din ultimul act, Bucura a trecut pe rând, de Sebastian Lazarev (Club Sportiv Tennis) – 4-1, 4-0, David Velea (Dinamo Bucureşti) – 4-1, 4-1 şi de Matei Sandu (AS Club Sportiv) – 5-3, 5-3.