Published On: vin, oct. 30th, 2015

VICTORIE MARE PENTRU CSM. CS Municipal Târgovişte – Azeryol Baku 3 – O (25-19, 25-19, 30-28)

nichiduta.ro

voleiDoi ani. De atat timp a avut nevoie echipa de volei feminin a Targoviştei pentru a intra definitiv în inima iubitorilor de sport din oraş şi nu numai. Uoi ani de căutări, de luptă şi de dorinţă, Senzaţionalul argint naţional obţinut sezonul trecut na fost suficient, însă victoria uriaşă repurtată de CSM în această seară cu una dintre forţele continentului în acest sport a adus acel ceva de care fetele noastre mai aveau nevoie.
După superbele bătălii susţinute de echipa de baschet în Euroligă, spectatorii târgovişteni au simţit, din nou, aerul tare ale ciocnirilor continentale şi cum era normal un astfel de meci nu se putea disputa decât cu o sală aproape plină şi vie. Tribuna arată altfel când se joacă în Europa. La fel şi voleiul. Ce s-a jucat în această seară nare nici cea mai mică legătură cu chinul de la finele săptămânii trecute, de la Piatra Neamţ.
Aceleaşi jucătoare, care s-au chinuit sâmbătă, au defilat miercuri seară cum puţin echipe de pe continent o puteau face. Azerbaidjanul pompează mulţi bani în echipele de volei feminin, Baku fiind o destinaţie preferată de jucătoarele de top ale lumii, iar Azeryol este unul dintre granzi. Astăzi însă diferenţa de buget a fost anulată de dorinţă, iar presimţirea Dianei Calotă de dinaintea jocului, când spunea că diferenţa va fi făcută de atitudine şi nu de bani, s-a confirmat cu vârf şi îndesat.
Municipal a triumfat astăzi, dar până la bucuria deplină mai e nevoie de concentrare şi din nou de multă atitudine. Returul se anunţă infernal, dar astăzi am arătat că putem să dovedim giganţii.
Componenţa echipelor:
CS Municipal: Alexandra Sobo,
Katja Medved, Andreea Dediu, Valdone Petrauskaite, Bianca Mitrănescu, Uiana Calotă, Alexandra Trică, Sorina Marian, Eva Chantava, Milagros Collar, Roxana Ivanof. Antrenor: Stefano Micoli Azeryol: Mareen Apitz, Stephanie Niemer, Malika Kanthong, Kyla Elizabeth Richey, Yelena Parkhomenko, Anna Stepaniuk, Iuliia Karimova, Katerina Zhidkova, Shafagat Habibova, Anyur Karimova, Jeyran Alyieva, Janelle Sykes. Antrenor: Aleksandr Chervyakov.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro