VICTORIE ACOLO UNDE NU SE AŞTEPTA NIMENI

Mihai ROŞOIU

Chindia Târgovişte a învins în deplasare Astra Giurgiu, scor 2-1 (Neguţ ’80, Yameogo ’83 / Răduţ ’90+2), în primul meci al etapei cu numărul 24 din Liga 1.
Chindia a dezmembrat în ultimele 10 minute echipa lui Bogdan Andone, echipă blocată pe zero în acest început de an în care anunţa că trage la titlu.
Frig, puţină zăpadă, decor de iarnă, la Giurgiu, unde Astra încerca să-şi revină după şocul cu Dinamo, pe pielea micuţei Chindia. Budescu lipseşte încă o dată, iar atunci când unul dintre „gemenii” lui Bogdan Andone nu e pe teren, lucrurile scârţâie.
Alibec e cu poftă de joc, el driblează, el pasează, el centrează, intră ca un vifor prin apărarea adversă, însă Benga, Diallo şi compania sunt de netrecut. Nici nu-l prea ajută nimeni. Astra se zvârcoleşte, forţează, dar mereu totul se năruie acolo, în preajma careului. Doar Tamaş

încearcă să mai aducă ceva lumină cu diagonalele lui. Cuminte, organizată, ţepoasă, Chindia nu lasă culoare. Are chiar prima ocazie, dar Lazar a scos şutul lui Berisha (35). Răspunde Begue, însă şi Moldovan e unde trebuie, scrie gsp.ro.
MĂCEL DE FINAL
Neputinţa gazdelor a fost ca o injecţie cu tupeu pentru Chindia. Giurgiuvenii se chinuie să iasă, să ajungă dincolo, să creeze ceva. Aşteaptă totul de la Alibec. lntră şi Fatai, poate aşa merge. Aş! Nimic, nimic! Chindia nu aşteaptă invitaţii. Yameogo o dă în bară, de avertisment. Neguţ loveşte primul, apoi Yameogo taxează şi el degringolada totală. Chindia se joacă cu ocaziile. În prelungiri, Răduţ doar reduce dezastrul. Dar Astra a rămas îngheţată în 2020, e pe zero. Grijile retrogradării sunt uneori mai bune decât pretenţiile la titlu. lar Bogdan Andone e în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIŞTE PIERDE ÎN CLASICUL BASCHETULUI FEMININ ROMÂNESC

FCC Baschet Arad a început returul Grupei Valorice A din Liga Naţională cu un succes pe terenul eternei rivale din Târgovişte. S-a terminat 56-49 în Clasicul Baschetului Românesc şi speranţele de locul 2 până la final rămân aprinse. „Galben-albastrele” au avut parte de un duel complicat în fosta capitală a […]