Published On: mie, apr. 17th, 2019

Victor Ponta, Pro România: „Da” la referendum, dacă se va cere interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniile Justiţiei şi Fiscalităţii

nichiduta.ro

Victor Ponta, preşedintele Pro România a declarat duminică, în faţa a peste 4000 de membri şi simpatizanţi ai partidului, că va vota „da” la referendum, dacă se va pune întrebarea ca oamenii politici condamnaţi să nu mai ocupe o funcţie publică şi va vota tot cu „da” dacă se va cere prin referendum interzicerea adoptării de ordonanţe de urgenţă în domeniile Justiţiei şi fiscalităţii.
„Dacă va fi referendum pe 26 mai şi întrebarea va fi -oamenii politici care au fost condamnaţi de un judecător pentru o faptă penală să nu mai ocupe o funcţie publică – eu o să mă duc să votez „da” şi vă îndemn şi pe dumneavoastră. Dacă vom fi întrebaţi la referendum ca prin ordonanţe de urgenţă date noaptea în domeniul Justiţiei, de fapt prin referendum să interzicem aceste ordonanţe, eu o să votez „da”, dar mi-aş mai dori ceva, pentru că acum vorbeşte fostul prim ministru sau viitorul prim ministru, o să decidem toţi asta, dacă tot întreabă domnul lohannis, pe bună dreptate, poporul, dacă este de acord să nu mai dăm ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei, şi eu cred că e o întrebare bună, în acelaşi timp trebuie să întrebăm poporul şi să votăm „da” să nu se mai dea ordonanţe de urgenţă în domeniul fiscalităţii”, a spus Victor Ponta.
Preşedintele Pro România a mai susţinut că este foarte important ca toţi oamenii de afaceri din această ţară „să ştie că nimeni între Crăciun şi Revelion, în noaptea de Paşte, nu le schimbă taxele, impozitele, nu îi împrumută, nu le ia banii”, stabilitatea şi pre-dictibilitatea în domeniul economic fiind esenţiale pentru o economie funcţională, care să asigure şi fonduri suficiente în buget pentru programele sociale.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro